Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Până duminică seară, la ora 22.00, în toată ţara este valabilă o informare meteo de precipitaţii mixte şi polei, cu menţiunea că, pentru zonele montane, sunt prognozate și ninsori viscolite.

Avertizarea este valabilă până duminică, la ora 22.00, dar ANM precizează că în zona montană înaltă vântul va mai avea intensificări temporare și pe parcursul zilei de luni (25 decembrie) spulberând zăpada.
În Ajunul, în zona montană, mai ales la altitudini mari, vor fi intervale de timp în care va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare cu viteze ce vor depăși 70...80 km/h, iar pe crestele cele mai înalte 90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.
Temporar vor fi precipitații în Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și Banat și pe arii restrânse în restul teritoriului, sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie, favorizând formarea poleiului.
Intensificări ale vântului cu rafale de 50 - 60 km/h vor fi și în zonele mai joase de relief, cu precădere din nord-estul și sud-vestul țării.
Încă de sâmbătă, în Prahova s-a luat măsura închiderii, întâi parțial și apoi complet, a DC 134, care face legătura între Sinaia și Cota 1400, din cauza ninsorii abundente.

Back To Top