Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a cerut Senatului să adopte amendamentul care ar asigura gratuitate, la transportul feroviar, și studenților cu vârste peste 26 de ani.

ANOSR a introdus un amendament la Legea educației naționale nr. 1/2011, care a fost adoptat de către Comisia pentru învățământ, Știință, Tineret și Sport a Senatului României. "Totuși, aprobarea acestui amendament de către plenul senatului a fost amânată de nenumărate ori. Situația gratuității la transportul feroviar intern pentru studenți a luat diferite întorsături în ultimul an. În februarie 2017, studenții primeau vestea că vor circula gratuit pe toate tipurile de tren la clasa a II-a , odată cu vestea care îi anunța și de faptul că vor avea parte de burse dublate. După cum bine știm că minunile nu durează mult, Parlamentul a dorit să limiteze numărul de călătorii gratuite, modificare pe care am criticat-o vehement și împotriva căreia am realizat demersurile necesare. ANOSR a avut un punct de vedere exprimat și solicitări punctuale și în distribuirea noilor legitimații de transport, solicitând public, dar și individual, prin trimiterea unor adrese către universități, să realizeze cât mai rapid demersurile necesare pentru ca studenții să-ți primească legitimațiile în timp util", explică reprezentanții ANOSR.
Problema cea mai apăsătoare și îngrijorătoare deopotrivă, declanșată în urma unei interpretări eronate a legislației de către Direcția Generală Juridic din cadrul Ministerului Educației Naționale (MEN), a survenit la jumătatea anului trecut, se arată în comunicatul federației studenților. "Interpretarea în cauză a condus și conduce la situația în care un număr important de studenți nu pot beneficia de un drept care, în mod normal, li s-ar fi cuvenit. ANOSR a semnalat această problemă încă de la începutul apariției acesteia și a încercat să găsească o soluționare cât mai rapidă. De aceea, am solicitat guvernului și parlamentului să rezolve situația creată cât mai rapid pentru a nu permite perpetuarea acesteia. Așadar, solicităm, din nou, Parlamentului și în special Senatului României, în calitate de cameră decizională în acest caz, să adopte cât mai urgent propunerea legislativă L 450/2017 și astfel să modifice cadrul legislativ care restricționează nejustificat un drept cuvenit studenților ce depășesc vârsta de 26 de ani, astfel încât să nu mai existe niciun dubiu privitor la acesta și să îl poată exercita", se mai arată în mesajul studenților.
„Am ajuns în momentul în care Senatul României poate reglementa rapid problema gratuității la transportul feroviar intern pentru studenții cu vârsta de peste 26 de ani. Din acest motiv, le solicităm senatorilor să adopte propunerea legislativă L 450/2017, astfel încât situația să reintre în normalitate. Colegii noștri cu vârsta de peste 26 de ani au fost amăgiți în tot acest timp. Avem speranța că situația se va remedia cât mai rapid, printr-un vot pozitiv al senatorilor", a declarat Marius Deaconu, președinte ANOSR.

Back To Top