Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a procurorului DNA Mihaiela Iorga Moraru, pentru că ar pus bețe în roate anchetei care l-ar fi vizat pe fostului finanțator al Petrolului Ploiești, Florian Walter.

Magistratul este acuzat de procurorii DNA Ploiești de favorizarea făptuitorului și fals intelectual în formă continuată (patru acte materiale).
"În perioada 2015 – iunie 2017, la rugămintea expresă a unui inculpat dintr-un dosar aflat la acea vreme pe rolul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, procurorul Moraru Iorga Mihaiela, pentru a îngreuna cercetările și tragerea la răspundere penală a inculpatului, cu intenție directă, l-a ajutat, prin efectuarea mai multor acte comisive și omisive, în sensul că:
- a desfășurat activități de anchetă în afara unui cadru legal, în paralel cu urmărirea penală derulată de procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, legal învestiți cu exercitarea acțiunii penale împotriva persoanei respective. Concret, procurorul Moraru Iorga Mihaiela a purtat cu inculpatul, la vremea respectivă urmărit internațional, mai multe discuții informale în cadrul cărora, printre altele, i-a transmis acestuia „aibă un pic de răbdare că lucrurile nu se rezolvă peste noapte". Același gen de discuții au fost purtate și cu intermediari ai aceleiași persoane, în biroul său din sediul Direcției Naționale Anticorupție, pentru a stabili modalitatea în care poate fi ajutată.
- a făcut demersuri de identificare și, ulterior, de preluare nelegală spre soluționare, a unui dosar înregistrat la Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, aflat în lucru la un alt procuror, prin inducerea în eroare în sensul că ar instrumenta o cauză mai veche și care privește aceleași fapte", se arată în comunicatul DNA Ploiești.
De asemenea, după preluarea cauzei privind acea persoană, procurorii spun că "inculpata Moraru Iorga Mihaiela:
- a dispus efectuarea unei expertize judiciare financiar-contabile și fiscale cu obiective favorabile, apte a trunchia activitatea infracțională a persoanei protejate, care s-a finalizat prin formularea unor concluzii favorabile acesteia,
- i-a pus sub acuzare pe inspectorii antifraudă care au întocmit procesele verbale – mijloace de probă avute în vedere de judecătorul de drepturi și libertăți pentru confirmarea măsurii arestării preventive dispusă față de persoana respectivă, la data de 06.03.2016, fără ca la dosar să existe probe care să releve, în mod rezonabil, intenția infracțională a acestora", urmărind "procurorul a urmărit inducerea în cauză a unor dubii în ceea ce privește amploarea activității infracționale a persoanei respective".
DNA mai acuză că, "în același context, inculpata Moraru Iorga Mihaiela nu a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză, după predarea acestuia de către experții desemnați. Mai mult, magistratul a invocat în cuprinsul a patru ordonanțe de prelungire a măsurii controlului judiciar a împrejurării, neadevărate, că raportul de expertiză nu a fost finalizat (în condițiile în care acest raport de expertiză ajunsese la inculpată în data de 17 octombrie 2016 și chiar aceasta dispusese prin ordonanță stabilirea cuantumului onorariului final și achitarea contravalorii expertizei, în cea mai mare parte din fondurile Direcției Naționale Anticorupție)".
Dosarul procurorului DNA a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Mihaiela Iorga Moraru a fost revocată din funcție în iulie 2017, printr-un ordin al procurorului ;ef al DNA avizat favorabil de către Secția pentru procurori din cadrul C.S.M. În septembrie 2017, prin sentința civila nr. 3325/2017, Curtea de Apel București a suspendat provizoriu executarea ordinului respectiv, așa că, în prezent, procurorul Moraru Iorga Mihaiela este reîncadrată provizoriu în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
"Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", mai precizează comunicatul DNA.
Direcția Națională Anticorupție a înceut urmărirea penală împotriva Mihaielei Iorga în noiembrie 2017.

Back To Top