Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

dinel_staicuPână la decizia finală de ieri a instanţei, Staicu a mai fost condamnat de două ori în dosarul BIR - la patru, respectiv 12 ani de puşcărie. Chiar şi în aceste condiţii, fostul şef al SIF a contestat acum două săptămâni revocarea sa din funcţie, considerându-se nedreptăţit.

RL.ro scrie că fostul şef al SIF Oltenia, Dinel Staicu, va intra în cel mai scurt timp în închisoare, după ce a fost condamnat ieri la şapte ani cu executare pentru prejudicierea fostei Bănci Internaţionale a Religiilor (BIR) cu 187 miliarde lei vechi.

Alături de acesta a mai fost condamnat fostul preşedinte al BIR, Ion Popescu, care va trebui să execute tot şapte de ani închisoare, în timp ce Radian Răceală, ex-director al direcţiei de creditare a băncii, a luat cinci ani de închisoare cu executare.

Dosarul lui Staicu a fost instrumentat de procurorii DNA, care au stabilit că acesta a beneficiat de la BIR - prin sprijinul acordat direct de Popescu, Răceală şi Duţu - de credite ilegale în valoare de 80 miliarde lei vechi. Anchetatorii au demonstrat că firmele prin care a luat Dinel Staicu credit aveau sediul declarat pe un câmp din Craiova.

Fostul şef al BIR, Ion Popescu, îi mai cedase ilegal lui Staicu creanţele băncii din perioada 1999-2000, care se ridicau la aproape 107 miliarde lei vechi. Aceşti bani nu au mai intrat niciodată în bancă, fiind însuşiţi de fostul preşedinte al SIF Oltenia.

Miliţianul cu doctorat în economia subterană

Dinel Staicu a devenit celebru după ce a condus unul dintre cele mai populare cluburi de fotbal din România, Universitatea Craiova.

Trecutul lui Staicu este la fel de colorat ca şi prezentul. Tatăl lucra ca tractorist, mama la CAP. Recunoaşte că a plecat de la „mici găinarii” pentru ca, peste ani, să fie acuzat de devalizarea Băncii Internaţionale a Religiilor. La 14 ani fura ouăle, porumbeii şi câinii din sat, dupa care „marfa” era dusă şi vândută la Craiova. Apoi şi-a cumpărat un aparat de fotografiat cu care făcea poze la nunţi, botezuri şi înmormântări. Următoarea afacere a fost specula cu bilete de cinematograf. La şcoala a avut notele 2 sau 10, niciodată nu i-au plăcut notele de mijloc, după cum declară chiar Dinel.

A absolvit Şcoala de subofiţeri de Miliţie de la Câmpina, după care a vândut cârnaţi în Oborul Craiovei

La 21 de ani a absolvit Şcoala de subofiţeri de la Câmpina, intrând în Miliţie. A rămas în sistem până în 1992, prinzând şi trecerea minerilor în drum spre Bucureşti, după care a dat uniforma pentru un chioşc cu cârnaţi în târgul săptămânal din Craiova, dar „s-a scos” atunci când a cumpărat o staţie Peco cu 600.000 de lei şi a revândut-o cu 600.000 de dolari. Paralel, a obţinut doctoratul în economie cu teza „Economia subterană”. Apoi a urmat o altă lovitură, obţinând prin firmele controlate de el credite de aproximativ o sută de miliarde de lei, lichidatorii BIR anunţând că au de recuperat de la Dinel 536 de miliarde de lei vechi.

Surse: 9am.ro, România Liberă

Back To Top