Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

furtunaANM a emis, luni, două avertizări meteo cod galben, care intră în vigoare în cursul zilei de mâine, anunțând instabilitate atmosferică accentuată în toată țara. De asemenea, în peste 20 de județe se vor semnala ploi abundente, fiind de așteptat ca precipitațiile să depășească, izolat, pragul de 50 l/mp.

Prima avertizare va fi valabilă în intervalul 15 mai, ora 12.00 – 16 mai, ora 14.00 când, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat cu aspect de vijelie și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși frecvent 15...25 l/mp.

De marți, ora 18.00, până miercuri, la ora 9.00, în Oltenia, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, vestul și nordul Munteniei și în zona de munte a Banatului și Crișanei va ploua torențial, iar cantitățile de apă vor depăși 30 l/mp și izolat 50…60 l/mp. Codul galben de ploi abundente vizează județele Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Sălaj, Timiș, Vâlcea.

Back To Top