Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

lucian onea parchetul generalProcurorul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, este cercetat într-un dosar penal deschis ca urmare a plângerii depuse în urmă cu aproximativ trei luni de fostul deputat Vlad Cosma. Anchetatorul anticorupţie a fost chemat marţi la Parchetul General, unde a fost înştiinţat cu privire la calitatea procesuală. La ieşire, procurorul a confirmat că i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile, însă s-a declarat nevinovat şi încrezător că ancheta va dovedi acest lucru.

"Mi-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile. Urmează să administrăm probe în vederea aflării adevărului. Fiecare o să răspundă pentru faptele pe care le-a făcut. Nu vreau să discut detalii din dosar, urmărirea penală este secretă. Nu mi-e teamă, nu sunt vinovat de nimic", a declarat Lucian Onea, şeful Serviciului Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În aceeaşi cauză este vizat şi Mircea Negulescu, fost procuror DNA Ploieşti, au declarat surse judiciare pentru Mediafax.

Deşi public nu au existat foarte multe informaţii oficiale, toate semnalele indică faptul că această anchetă a Parchetului General vizează modul în care procurorii DNA Ploieşti au administrat probe în mai multe dosare “grele”. În urmă cu aproximativ trei luni, fostul parlamentar de Prahova Vlad Cosma, el însuşi trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, a depus o plângere faţă de patru procurori ploieşteni, printre care şi Onea şi Negulescu, pe care îi acuza că au falsificat probe şi au intimdat martori inclusiv într-unul dintre dosarele penale care îl vizau pe Sebastian Ghiţă. Mai precis, fostul deputat a depus în februarie o plângere împotriva procurorilor Giluela Diaconu, Alfred Savu, Lucian Onea şi Mircea Negulescu, acuzându-i de compromiterea intereselor justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi constituirea de grup infracţional organizat.

Back To Top