Biserica Ortodoxă a consacrat sâmbăta ca zi de pomenire a morţilor. Două dintre sâmbetele din cursul anului bisericesc sunt dedicate în chip special pomenirii generale a morţilor: Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne (a Înfricoşatei Judecăţi) şi Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor).
Anul acesta, Moșii de Vară pică pe 26 mai. De sărbătoare dedicată pomenirii morţilor, în toate bisericile ortodoxe se vor oficia Sfinte Liturghii urmate de slujbe de pomenire a celor trecuţi la cele veşnice.
"Moşii de vară", ţinuţi în sâmbăta Rusaliilor, este unul dintre cele mai importante momente ale cultului morţilor, scrie creștinortodox.ro. Înainte se credea că sufletele morţilor, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare şi au zburat slobode timp de 50 de zile, se întorc în lumea subterană în sâmbăta Rusaliilor. Atunci, oamenii săvârşeau rituri de înduplecare şi de îmbunare a spiritelor morţilor: împodobeau gospodăriile şi mormintele cu ramuri de tei şi făceau pomeni fastuoase, practici ce s-au păstrat până astăzi.
De Rusalii se dau de pomană vase de lut, căni, străchini şi vase de lemn (cofe), împodobite cu flori şi umplute cu lapte, vin sau apă.
Ritualul de pomenire are loc mai ales în cimitire, unde mormintele sunt curăţate şi împodobite din timp iar lumânările ard întreaga perioadă în care se desfăşoară ceremonialului de pomenire. Se spune că împăcarea sufletelor morţilor depind de bogăţia ofrandelor (pomenilor) şi de respectarea ritualului, mai explică sursa citată.
Tot din bătrâni s-au păstrat diverse superstiții. Femeile nu trebuie să lucreze în această zi, deoarece colacii daţi pentru pomenirea morţilor se întorc. Mai mult, în trecut se credea că femeile care muncesc în această zi vor avea mâinile amorţite.
Nici laturile nu se aruncă în această zi. Se pune că ele ajung la cei trecuți în lumea de Dincolo, în locul pomenilor, iar spiritele se vor răzbuna. Din acelaşi motiv oamenii nu au voie să măture în această zi. Iar dacă vrei ca asupra ta să nu se abată furtuni sau pierderi, din primul fel de mâncare pe care îl găteşti în această zi trebuie să dai pomană celor nevoiaşi. Oamenii dădeau de pomană şi ceapă sau usturoi verde, pentru că grădina lor să rodească, potrivit calendarulortodox.ro.
Nu în ultimul rând, dacă în ziua Moşilor de Vară ploua este semn că anul va fi unul mănos, se arată în calendarul popular.