Categorie: Actual

romania regala meci 27 maiEchipa „România Regală“ va disputa duminică, 27 mai, ora 14, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești, al doilea meci amical internațional în compania finanțatorilor S.C. Heerenveen, grupare olandeză din prima divizie olandeză.

Lovitura de începere a partidei va fi dată de Rodion Camataru, fostul număr 9 al Naționalei României și al echipei S.C. Heerenveen și de cel mai fidel apărător al culorilor galben albastre, petrolistul Octavian Grigore.

Meciul dintre olandezi și români a fost contractat de antrenorul federal Daniel Boruga și antrenorul federal Mihai Cojocaru. Datorită lui Florin Șari, manager proiect Euro 2020 și Federației Române de Fotbal, precum și a clubului Petrolul Ploiești partida se va desfășura în cele mai bune condiții tehnice.

Sub conducerea antrenorului federal Daniel Borugă, zis Mister, meciul amical cu olandezii de la Heerenveen, reprezintă o nouă etapă de pregătire în vederea revanșei solicitate de Echipa Regală a Serbiei, de la Belgrad, din 9 iunie 2018, fiind ultimul test important înaintea partidei decisive.

Daniel Borugă consideră echipa olandeză „mai bine organizată tactic, dar echipa sa prin voință, determinare și luciditate va putea înfrânge puternicul adversar“.

Tehnicianul a ținut să precizeze că nu este interesat de scor, ci numai de evoluția purtătorilor de tricouri cu însemne regale. „Suntem interesați de un rezultat bun doar la Belgrad, unde trebuie să-i învingem din nou pe sârbi“, a mai precizat antrenorul Borugă.

Meciul va fi transmis live pe pagina de facebook a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pe canalul de youtube Restaurarea monarhiei.

Echipa România Regală a fost fondată în 2007, la inițiativa lui Cătălin Șerban și Dan Nicodim, lideri ai Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei, pentru reeditarea primului meci internațional al Regatului României, desfășurat la Belgrad, cu naționala Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor în 8 iunie 1922, în ziua nunții Regelui Alexandru I cu Principesa Maria-Mignon a României, fiica Regelui Ferdinand și a Reginei Maria a Romaniei.

Pe 11 iunie 2017, la ora 12, pe stadionul “Ştiinţa” din Timişoara, chiar Alteţa Sa Regală Principele Radu a dat, simbolic, lovitura de începere a meciului amical de fotbal între selecţionatele “regale” ale României şi Serbiei, încheiat cu victoria gazdelor, scor 5-3.

Back To Top