Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova derulează, în cursul acestei săptămâni, mai multe acţiuni care marchează Săptămâna Naţională a Voluntariatului, eveniment naţional anual menit să mobilizeze cât mai multe organizaţii şi cât mai mulţi voluntari care să contribuie la dezvoltarea comunităţilor lor şi să atragă sprijinul celorlalţi pentru activitatea voluntarilor şi recunoaşterea meritelor acestora.
Evenimentul se află la cea de-a zecea ediţie, iar sloganul sub care se desfăşoară acţiunile anul acesta este „Fii la modă, voluntariatul îţi stă bine”. În cadrul campaniei peste 40 de angajaţi ai DGASPC vor dona sânge. În plus, împreună cu persoanele din centrele sociale ale direcţiei, salariaţii acesteia vor face acţiuni de igienizare pe Drumul Cotei de la Sinaia, precum şi la Filipeştii de Târg, Vălenii de Munte, Urlaţi şi Vărbila.