Televiziunea națională a luat decizia de a denunța unilateral contractul cu firma prin intermediul căreia jurnalistul Dragoș Pătraru realiza emisiunile de la TVR.
Cei de la televiziunea publică îl acuză pe Dragoș Pătraru că a făcut afirmații de natură să defăimeze atât pe directorul TVR, cât și conducerea postului. Războiul între jurnalist și președintele director general al TVR, Doina Gradea, durează de mai multă vreme, iar punctul culminant a fost atins acum aproape două luni, când Pătraru a făcut publice înregistrări cu aceasta și cu directorul TVR1-producătorul executiv Eduard Dârvariu, în încercarea de a trage un semnal de alarmă cu privire la ce se întâmplă în televiziunea publică (VEZI DETALII).
Într-un colaj de aproape 12 minute, publicat pe blogul personal al lui Dragoș Pătraru, erau semnalate derapajele conducerii TVR. "Am comprimat foarte multe informații într-un filmuleț, reducându-i în ultimele zile serios dimensiunea, pentru a arăta opinia pe care cei mai importanți oameni ai SRTV – Doina Gradea (președinte director general) și Eduard Dârvariu (Director TVR 1 și producător executiv) – o au despre TVR, despre misiunea publică a televiziunii, despre legile care guvernează TVR, despre raportarea la putere și despre jurnalism", preciza Dragoș Pătraru, la momentul respectiv.
Potrivit stiripesurse.ro, televiziunea națională a luat decizia de a denunța unilateral contractul cu firma prin intermediul căreia jurnalistul Dragoș Pătraru realiza emisiunile de la TVR. Sursa citată publică notificarea care i-a fost transmisă jurnalistului, înregistrată la TVR pe 25 iunie. Aceasta poate fi văzută AICI.
Sursa foto: stiripesurse.ro