Doi ploieșteni și-au pierdut viața, miercuri, după ce au căzut de la înălțime. Tragediile s-au produs la diferență de câteva ore, în cartiere diferite ale municipiului.
O femeie de 60 de ani a fost găsită fără suflare, miercuri, în scara unui blocul de pe Aleea Cătinei (cartierul Nord), iar echipajele de urgență chemate la fața locului nu au mai putut face nimic pentru aceasta. Victima ar fi căzut de la etajul al doilea și nu se știe dacă a murit ca urmare a unui accident sau a fost vorba despre un gest voluntar.
Miercuri după-amiază, pompierii au fost solicitați să intervină, inclusiv cu echipaj de descarcerare, în Vest, pe str. Anotimpului, unde un bărbat căzuse de la înălțime, rămânând pe o copertină, la aproximativ 3 metri deasupra solului. Aceștia au recuperat victima, un bărbat de 50 de ani, însă medicii, ajunși de asemenea la locul tragediei, nu i-au mai putut salva viața. Și în acest caz ancheta urmează să stabilească exact împrejurările în care s-a produs nenorocirea.
Foto ilustrație