Procurorii DIICOT Dâmboviţa, alături de poliţişti şi jandarmi dâmboviţeni au făcut o razie de amploare vineri, în judeţul Prahova.
Oamenii legii au făcut zece descinderi dintre care şase în Ploieşti, la domiciliile unor persoane suspecte că fac contrabandă cu ţigări din Republica Moldova, precum şi la sediile unor societăţi comerciale.
Razia de vineri este parte a unei acţiuni ample, pe care anchetatorii au început-o săptămâna trecută, atunci când pe raza judeţului Dâmboviţa s-au făcut 16 percheziţii, iar trei persoane din oraşul Moreni au fost arestate preventiv.