Categorie: Actual
academia_catavencuDan Adamescu, patronul cotidianului România Liberă, a preluat marca Academia Caţavencu contra sumei de 882.654 EURO, cu tot cu TVA. Brandul a fost adjudecat la licitaţia organizată miercuri, 14 iunie 2011, reprezentantul lui Adamescu la licitaţie fiind Dumitru George Claudiu. Acesta s-a luptat cu Orlando Nicoară, directorul Mediafax Group, omul lui Adrian Sârbu la licitaţie. Omul lui Adamescu a licitat mai mult, astfel că marca a intrat în posesia acestuia.

Marca Academia Caţavencu a fost vândută la a doua licitaţie, după ce, în urma primei vânzări, jurnalistul Doru Buşcu, redactor-şef al Academiei, nu a reuşit să strângă, în cinci zile după adjudecare, suma necesară cumpărării. Licitaţia a fost anulată, astfel că, ieri, marca a fost scoasă din nou la vânzare de către lichidatorul societăţii care edita Academia Caţavencu. Firma editor este în insolvenţă, iar bunurile acesteia au fost scoase la vânzare pentru a acoperi datoriile istorice. Marca AC a fost cel mai scump bun licitat.

Conform informaţiilor furnizate de paginademedia.ro, LIviu Mihaiu ar fi în cărţi pentru a-l înlocui pe Buşcu la conducerea revistei.
De altfel, jurnalistul Doru Buşcu îşi anunţă, în ultimul său editorial publicat în Academia Caţavencu, ultima sa apariţie în paginile cunoscutei reviste umoristice. "Nu puteam lăsa marca Academia Caţavencu pe mâna unuia ca Adamescu" - aşa şi-a argumentat Buşcu participarea la prima licitare de adjudecare a brandului, atunci când a câştigat marca, dar nu a reuşit să strângă suma necesară adjudecării în termenul de cinci zile prevăzut de lege. Citiţi, în continuare, nultimul editorial al lui Doru Buşcu din Academia Caţavencu.

Adio, dar rămîi cu mine

de Doru Buşcu

"Destinul Academiei Cațavencu are umor. Pe 3 mai, de Ziua Mondială a Libertății Presei, Cațavencu SA a dat faliment. Pe 14 iunie, odată cu aniversarea Mineriadei, marca e scoasă la licitație. A mai fost scoasă o dată, pe 26 mai, dar, în lipsa unei semnificații macabre, licitația s-a reluat. E un umor negru care bîntuie, cu tot optimismul acestui gen, socotelile de final ale revistei. Ieri, lîngă el a venit o știre tragică. Mihai Cârciog, omul care a făcut posibilă apariția revistei în 1991, a murit.

Azi e luni. Mîine, Academia Cațavencu va fi adjudecată. Miercuri, cînd revista va ajunge la chioșcuri, cititorii vor ști deja, de la televizor și de pe net, numele noului proprietar. În momentul în care scriu acest text, eu nu-l știu. Sigur, îmi doresc să-l cheme Adrian Sârbu și nu Dan Adamescu, dar mai mult de atît nu pot face. Tot ce pot face e să-l informez pe cîștigător ce cumpără.

Academia Cațavencu e, în mare, povestea comică și nebună a unor oameni care au lucrat împreună 21 de ani. E construcția lipsită de rigoare a unei generații năuce, luată de val, dar și spiritul lipsit de complexe, îmbibat de umor, al unui grup de amatori serioși. Academia Cațavencu e o revistă care a traversat, rîzînd cu gura pînă la urechi, două decenii de neatenție românească, din care istoria nu a reținut nimic. O revistă care a inventariat prostia, a clasificat furtul, i-a desenat mustăți Mioriței și i-a pus în insectar pe politicieni. Un drog săptămînal care i-a ajutat pe cititori să-și depășească neputința, răzbunîndu-se pe loc, prin rîs.

Cîteva cifre. În noiembrie 1991, la primul număr, Academia Cațavencu vindea puțin peste 20.000 de exemplare. Pe la mijlocul anilor ‘90 a atins 120.000 de exemplare vîndute, dar unde sînt anii ‘90? În ianuarie 2010 a ajuns la 22.000, în iunie 2010, într-un elan editorial formidabil, a crescut la 26.000. Azi, cu cele 21.000 de exemplare vîndute, s-a întors la cifrele începutului. Un traseu aproape rotund, un tiraj cinstit și onorabil, menținut doar prin conținut, fără aportul lui D’Artagnan, Winnetou sau Rahan.

Academia Cațavencu are peste 55.000 de fani pe Facebook, mai mult decît orice publicație de presă scrisă din țară. Are peste 250.000 de cititori pe ediția tipărită și mai mulți cititori din categoriile A și B decît oricare publicație cu profil de business. Nu sună rău, mai ales că în ultimul an revista a funcționat pe o societate aflată în insolvență, aproape fără bani, a fost hărțuită de ANAF, iar redactorii ei au fost chemați la DNA să dea socoteală pentru drepturile de autor. A fost distracție în toată regula, cu aportul harnic al instituțiilor statului care, iată, practică și ele umorul negru, chiar dacă bate bine în oranj.

Acum, cu un pas înaintea neantului, Academia Cațavencu se simte împăcată cu sine. A făcut ceva tărăboi în ăștia 20 de ani. A rîs și i-a făcut pe oameni să rîdă, a strălucit și a călcat în străchini. A fost iubită și înjurată cu pasiune, învățată pe de rost, citită la școală și citată la tribunal. Dar, mai ales, a strîns sub steagul ei o echipă cum nu s-a mai văzut. Oamenii de la Cațavencu – și cei veniți, și cei plecați, și cei rămași, și cei întorși, și toți ceilalți – sînt farmecul revistei. În fața lor, cu cîteva halbe la bord, chiar nenea Iancu și-ar scoate pălăria.

Indiferent cine va fi cîștigat licitația, Academia Cațavencu rămîne proprietatea morală și spirituală a cititorilor ei. Marca va merge acolo unde decid banii, dar sufletul ei are propriul drum. Nu poți ucide cu una, cu două o legendă. De aceea, chiar dacă noi, cei care scriem acum revista, n-o vom mai scrie de săptămîna viitoare, vă rog să nu încetați s-o citiți. Face bine la cap, parol".

Surse: caţavencu.ro, paginademedia.ro

Back To Top