Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

cutitLa Penitenciarul Ploieşti, în dimineaţa zilei de 25 iulie, a avut loc o altercaţie între mai mulţi deţinuţi. Aceştia s-au atacat reciproc în momentul deschiderii celulelor.

Personalul de pază a reacţionat imediat, separând deţinuţii aflaţi în mijlocul unei bătăi.

Şapte dintre persoanele private de libertate implicate în acest incident au fost prezentate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ele prezintă leziuni la nivelul capului, gâtului şi membrelor inferioare.

Conform unui comunicat trimis presei, Conducerea Penitenciarului Ploieşti a procedat la luarea măsurilor pentru restabilirea ordinii şi efectuează cercetări pentru stabilirea persoanelor care se fac vinovate de producerea acestui incident.

Penitenciarul Ploieşti are persoane private de libertate încadrate în regim semideschis.

Back To Top