Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Curtea de Apel Ploiești și-a prezentat, în data de 18 februarie 2019, bilanțul activității pentru anul 2018, în prezența președintelui Consiliul Superior al Magistraturii, judecătorul Lia Savonea și a reprezentanților instanțelor arondate CA Ploiești, respectiv judecătoriile și tribunalele din județele Dâmbovița, Buzău și Prahova. Alături de magistrați, la eveniment au participat reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Jandarmeriei, Baroului Prahova și un număr important de invitați care au umplut sala Marea Unire din cadrul Palatului Culturii din Ploiești.

 

Judecătorul Andra Corina Botez, noul președinte ales al Curții de Apel Ploiești a susținut un discurs ieșit din tipare, în care a atacat subiecte sensibile, legate de nevoia instanțelor de a deveni un partener real cu societatea civilă, printr-o mai bună comunicare, prin circumstanțierea măsurilor în ton cu respectarea drepturilor fundamentale, întreaga activitate având drept scop final, în opinia președintelui CA Ploiești, pe lângă împlinirea actului de justiție la un nivel calitativ ridicat, „restabilirea prestigiului justiției care să genereze respect din partea societății civile”.

 

„Ca manager al acestei instanțe, voi menține măsurile bune luate de predecesorii mei, ceea ce reprezintă, în esență, o declarație de continuitate a programului pe care mi-l asum. În perioada în care voi conduce această instanță, doresc să dezvolt un tip de management participativ, să dezvolt spiritul de echipa, implicarea fiecărui membru al organizației în acțiunile menite să ducă la îndeplinirea obiectivelor. Se impune delegarea de competențe în paralel cu creșterea responsabilității fiecăruia. Iar barometrul acestui fapt îl reprezinta rezultatele anuale pe care le obținem. Este nevoie de o atitudine de devotament față de obiectivele instanței, de dorința de a face lucrurile bune. Am în vedere ca noi toți să reușim să realizăm o activitate capabilă să restabilească prestigiul justiției și care să genereze respectul din partea societății civile. Fără o bună comunicare cu societatea civilă, fără o circumstanțiere a măsurilor raportat la respectarea drepturilor fundamentale – și nu numai – ale cetățenilor, activitatea noastră este lipsită de calitate”, a declarat judecătorul Andra Corina Botez, președintele Curții de Apel Ploiești.

Date statistice: volumul total de activitate la nivelul instanţelor

Curtea de Apel Ploieşti a înregistrat în anul 2018 un volum de activitate de 14.286 cauze (3.897 dosare în stoc la 01.01.2018 la care se adaugă 10.389 dosare intrate în cursul anului 2018), faţă de 13.764 cauze înregistrate în anul 2017 (2.455 dosare în stoc la 01.01.2017 la care se adaugă 11.309 dosare intrate în cursul anului 2017). Prin urmare, vorbim în anul 2018 de o creştere a volumului de activitate cu 3,79% faţă de anul 2017, creştere datorată intrării în anul 2018 cu un stoc mai mare de dosare decât în anul precedent, se specifică în raportul prezentat.

În ceea ce priveşte Tribunalul Prahova şi cele 5 judecătorii arondate, volumul de activitate în anul 2018 a înregistrat o scădere de la 98.611 de cauze în anul 2017, la 90.521 cauze în anul 2018, respectiv de 8,20%. În cazul Tribunalului Buzău şi al instanţelor arondate, volumul de activitate a scăzut de la 48.226 de cauze în anul 2017, la 47.534 cauze în anul 2018, respectiv cu 1,43%. Volumul de activitate al Tribunalului Dâmboviţa şi al judecătoriilor arondate s-a menţinut în anul 2018, de la 58.216 cauze în anul 2017, la 58.263 cauze în anul 2018.

Comparativ cu tribunalele, volumul de activitate înregistrat de Curtea de Apel Ploieşti în anul 2018 situează această instanţă pe locul al II-lea, un volum mai mare de activitate fiind înregistrat de Tribunalul Prahova (22.782 dosare), Tribunalele Buzău şi Dâmboviţa înregistrând un număr mai redus de dosare (11.476 dosare şi, respectiv 13.248 dosare).

RAPORT COMPLET ACTIVITATE CA PLOIEȘTI 2018 LINK AICI

bilant ca ploiesti 2Președintele CA Ploiești: „Important este ceea ce facem noi pentru sistemul judiciar. Dorim ca justiția să nu mai fie percepută ca o problemă a societății”

„Trebuie să ne asumăm, înainte de toate, faptul că respectul trebuie să fie reciproc. Noi, ca profesioniști ai dreptului în slujba societății trebuie să căutam calitatea în activitate, să dăm societății semnalul că dorim ca justiția să nu mai fie percepută ca o problemă a societății românesti, cu atât mai mult cu cât, azi, sunt adevărate confruntări și enorme tensiuni în acest domeniu. Cred, cu toată ființa mea, că important este acum ceea ce facem noi pentru sistemul judiciar, mai mult decât ce face acesta pentru noi.

Creșterea calității actului de justiție, soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consolidarea activității de formare profesională continuă, unificarea practicii judiciare, asigurarea transparenței actului de justiție nu sunt, asa cum s-ar putea crede, lozinci ale sistemului. Sunt cerințe naturale ale unei bune funcționări a puterii judecătorești, care să asigure un climat social civilizat, supremația legii și echilibrul puterilor, generând finalmente corectitudinea relației stat-cetățean.
Doresc să mulțumesc Consiliului Superior al Magistraturii pentru susținerea constantă acordată activității Curții de Apel Ploiești și instanțelor din circumscripția acesteia și să vă asigur, stimată doamnă presedintă a Consiliului Superior al Magistraturii că in judecatorii Curții de Apel Ploiești aveți un partener onest de discuție și un sprijin în proiectele dumneavoastră pentru bunul mers al justiției”, a declarat judecătorul Andra Corina Botez, președintele CA Ploiești.

Apel către Ministerul Justiției: Vă solicităm sprijinul pentru finalizarea Palatului de Justiție Ploiești. Au trecut 22 de ani de când a început proiectul

„Îmi permit să adresez Ministerului Justitiei mesajul nostru prin care solicităm sprijinul în finalizarea celui de-al doilea obiectiv de investiții ca mărime în justiția din România, Palatul de Justiție Ploiești. Avem nevoie de acest nou sediu. El este o necesitate atât pentru noi cât și pentru cetățenii Ploieștiului, Prahovei, Buzăului, Damboviței”, și-a încheiat discursul președintele CA Ploiești.

Andra Corina Botez, noul președinte al CA Ploiești – 25 de ani de magistratură

Judecătorul Andra Corina Botez a fost aleasă în funcția de președinte al Curții de Apel Ploiești la sfârșitul anului 2018, înlocuindu-l pe judecătorul Adrian Ghiculescu, care a ocupat funcția managerială timp de două mandate. Andra Corina Botez este absolventă a Facultății de Drept – promoția 1994. După absolvire a fost ca judecător la Judecătoria Ploiești, iar din 1999 la Tribunalul Prahova. În anul 2002 devine judecător la Curtea de Apel Ploiești, la vârsta de 31 de ani.

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Back To Top