Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

iaurtAsociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România continuă studiile comparative pe etichetele produselor cele mai consumate de pe piaţa românească.

Protecţia-Consumatorilor.ro – o9atitudine! a studiat pentru consumatorii românii etichetele iaurturilor cu fructe care sunt disponibile în comerţ. A.N.P.C.P.P.S. România află pentru tine cât conţinut de fruct au, cu adevărat, aceste produse!

Astfel, din cele 62 de iaurturi cu fructe a căror etichetă a fost studiată, procentul maxim de conţinut de fructe este de 33%, iar minim este de 1%. Află câte fructe au iaurturile pe care le consumi tu regulat!

Verifică iaurturile cu fructe pe care le consumi atât tu, cât şi copiii tăi! Profită de informaţiile care îţi sunt la îndemână oricând, chiar pe eticheta, pentru a beneficia de produse conforme, achiziţionate în cunoştinţă de cauză. Numai aşa poţi afla ce conţin produsele pe care le cumperi!

Studiu Comparativ pe iaurturi cu fructe privind conţinutul de fructe din fiecare produs

Producator/Distribuitor

Marca

Denumire

Continut fruct

S.C. Albalact S.A.

Zuzu

Iaurt de baut cu zmeura 1% grasime

1%

S.C. Albalact S.A.

Zuzu

Iaurt cu capsuni 2.6% grasime

2%

S.C. Albalact S.A.

Zuzu

Iauirt cu piersici si caise 2.6% grasime

2%


S.C. Danone PDPA S.R.L.


Nutriday Delicios

Iaurt cu pulpa de fructe - visine, 1.8%

grasime


2%


S.C. Danone PDPA S.R.L.


Nutriday Delicios

Iaurt cu pulpa de fructe - capsuni, 1.8%

grasime


2%


S.C. Danone PDPA S.R.L.


Disney

Iaurt cu pulpa de fructe - capsuni, 1.8%

grasime


2%


S.C. Danone PDPA S.R.L.


Nutriday Delicios

Iaurt cu pulpa de fructe - fructe de padure,

1.8% grasime


2,20%

S.C.Covalact S.A.

Covalact

Iaurt cu bucati de caise 2.2% grasime

12% preparat de caise (57% fruct)

S.C.Covalact S.A.

Covalact

Iaurt cu bucati de capsuni 2.2% grasime

12% preparat de capsuni (57% fruct)

S.C.Covalact S.A.

Covalact

Iaurt cu bucati de visine 2.2% grasime

12% preparat de visine (57% fruct)


Muller Dairy RO SRL


Muller Crema di Frutta

Iaurt partial degresat cu 15% preparat de fructe - iaurt banane


15% preparat de fructe (35% fructe)


Muller Dairy RO SRL


Muller Crema di Frutta

Iaurt partial degresat cu 15% preparat de

fructe - iaurt piersici


15% preparat de fructe (35% fructe)


Muller Dairy RO SRL


Muller Crema di Frutta

Iaurt partial degresat cu 15% preparat de

fructe - iaurt fructe de padure


15% preparat de fructe (35% fructe)


Muller Dairy RO SRL


Muller Crema di Frutta

Iaurt partial degresat cu 15% preparat de

fructe - iaurt capsuni


15% preparat de fructe (35% fructe)


TRD Tnuva Romania Dairies SRL


Yoplait Voyage Brazilia

Iaurt cu bucati de ananas, papaya si

guarana, 3% grasime

15% preparat de fructe (ananas 36,7%; papaya

30%, extract de guarana 0,6%)


TRD Tnuva Romania Dairies SRL


Yoplait Voyage Thailanda

Iaurt cu bucati de kiwi si curmale, 3%

grasime


15% preparat de fructe (kiwi 40%; curmale 6,7%)

Producator/Distribuitor

Marca

Denumire

Continut fruct


TRD Tnuva Romania Dairies SRL


Yoplait Voyage Africa

Iaurt cu bucati de smochine si fructul

dragonului, 3% grasime

15% preparat de fructe (smochine 40%; fructul

dragonului 26,7%)


Zott GbmH & Co. KG


Jogobella

Iaurt cu 18% preparat de capsuni, 2.5%

grasime


18% preparat de capsuni


Zott GbmH & Co. KG


Jogobella

Iaurt cu 18% preparat de visine, 2.5%

grasime


18% preparat de visine


S.C. Napolact S.A.


Napolact


Iaurt cu dulceata de cirese amare

19% dulceata cirese amare (5,7% cirese amare in

produs finit)

S.C. Napolact S.A.

Napolact

Iaurt cu dulceata de nuci verzi

19% dulceata nuci verzi (5,7% nuci in produs finit)


TRD Tnuva Romania Dairies SRL


Yoplait Fruit Extreme

Iaurt cu 13% bucati de ananas, 2.8%

grasime


20% preparat de fructe (67% ananas)


TRD Tnuva Romania Dairies SRL


Yoplait Fruit Extreme

Iaurt cu 13% bucati de capsuni, 2.8%

grasime


20% preparat de fructe (67% capsuni)


TRD Tnuva Romania Dairies SRL


Yoplait Fruit Extreme

Iaurt cu 13% bucati de fructe de padure,

2.8% grasime


20% preparat de fructe (67% fructe de padure)


Muller Dairy RO SRL


Muller Pezzi di Frutta

Iaurt cu 23% preparat de fructe - iaurt

capsuni


23% preparat de fructe (42% continut de fructe)


Muller Dairy RO SRL


Muller Pezzi di Frutta

Iaurt cu 23% preparat de fructe - iaurt mere

si kiwi


23% preparat de fructe (42% continut de fructe)

Muller Dairy RO SRL

Muller Pezzi di Frutta

Iaurt cu 23% preparat de fructe - iaurt cirese

23% preparat de fructe (49% continut de cirese)


Muller Dairy RO SRL


Muller Froop


Iaurt cu preparat de capsuni

33% preparat de fructe (12% fructe in produsul finit)


Muller Dairy RO SRL


Muller Froop


Iaurt cu preparat de zmeura

33% preparat de fructe (12% fructe in produsul

finit)


Muller Dairy RO SRL


Muller Froop


Iaurt cu preparat de cirese

33% preparat de fructe (13% fructe in produsul finit)


Muller Dairy RO SRL


Muller Froop


Iaurt cu preparat de kiwi

33% preparat de fructe (13% fructe in produsul

finit)

Producator/Distribuitor

Marca

Denumire

Continut fruct


Muller Dairy RO SRL


Muller Froop


Iaurt cu preparat de piersici si maracuia

33% preparat de fructe (15% fructe in produsul

finit)


S.C. Danone PDPA S.R.L.


Danonino

Branzica de vaci cu piure de fructe - afine si banane


afine 6%, banane 6,1%


S.C. Danone PDPA S.R.L.


Nutriday Delicios

Iaurt cu pulpa de fructe - caise, 1.8%

grasime


caise 2%

S.C. Danone S.R.L.

Cremosso

Iaurt cu capsuni 4.2% grasime

capsuni 10%

S.C. Danone S.R.L.

Danonino

Iaurt cu piure de capsuni, 3.2% grasime

capsuni 2%


S.C. Danone PDPA S.R.L.


Activia

Iaurt de baut cu capsuni si kiwi cu Bifidus

ActiRegularis 0.8% grasime


capsuni 2,8%, kiwi 1%


S.C. Danone PDPA S.R.L.


Danonino

Branzica de vaci cu piure de fructe 2 in 1 -

capsuni si vanilie


capsuni 3,1%


S.C. Danone PDPA S.R.L.


Danonino

Branzica de vaci cu piure de fructe - caise si

capsuni


capsuni 6,2%; caise 6,2%

TRD Tnuva Romania Dairies SRL

Yoplait Capsuna Delicioasa

Iaurt cu bucati de capsuni, 3% grasime

capsuni 8%


S.C. Danone PDPA S.R.L.


Danonino

Branzica de vaci cu piure de fructe 2 in 1 -

fructe de padure si pere si piersici


fructe de padure 3,1%, piersica 1,4%, para 1,4%


S.C. Danone PDPA S.R.L.


Activia

Iaurt de baut cu fructe de padure si cereale

cu Bifidus ActiRegularis 0.8% grasime


fructe de padure si cereale 3,9%


S.C. Danone PDPA S.R.L.


Activia

Iaurt de baut cu mango si papaya cu Bifidus

ActiRegularis 0.8% grasime


mango 1,4%, papaya 1,4%

TRD Tnuva Romania Dairies SRL

Yoplait Mango Pofticios

Iaurt cu bucati de mango, 3% grasime

mango 8%

TRD Tnuva Romania Dairies SRL

Yoplait Mar Verde Gustacios

Iaurt cu bucati de mere verzi, 3% grasime

mere verzi 8%

Muller Dairy RO SRL

Muller Mix

Iaurt cu frisca si preparat de mure si zmeura

mure si zmeura 56%

S.C. Danone S.R.L.

Cremosso

Iaurt cu mure si zmeura 4.2% grasime

mure si zmeura 9%


S.C. Danone PDPA S.R.L.


Casa Buna


Iaurt cu gust de capsuni 1.4% grasime

Nu este specificat pentru ca nu contine fructe ci

arome de fructe

S.C. Danone PDPA S.R.L.

Casa Buna

Iaurt cu gust de zmeura 1.4% grasime

Nu este specificat pentru ca nu contine fructe ci

Producator/Distribuitor

Marca

Denumire

Continut fruct




arome de fructe


S.C. Danone PDPA S.R.L.


Casa Buna


Iaurt cu gust de visine 1.4% grasime

Nu este specificat pentru ca nu contine fructe ci

arome de fructe


S.C. Danone PDPA S.R.L.


Casa Buna


Iaurt cu gust de caise 1.4% grasime

Nu este specificat pentru ca nu contine fructe ci

arome de fructe

S.C. Danone S.R.L.

Cremosso

Iaurt cu piersici 4.2% grasime

piersici 10%


S.C. Danone PDPA S.R.L.


Activia

Iaurt de baut cu piersici si cereale cu Bifidus

ActiRegularis 0.8% grasime


piersici si cereale 1,8%

S.C. Gerola Prodinvest S.R.L.

Andechser

Iaurt cu afine 0.1% BIO

preparat de afine 7%

S.C. FrieslandCampina Romania

S.A.


Milli

Iaurt de baut cu bucati mari de capsuni cu

Omega 3

preparat de capsuni 15% (6,7% fruct in produsul

finit)

S.C. FrieslandCampina Romania

S.A.


Milli

Iaurt de baut cremos plin cu cereale, fructe si

alune


preparat de musli 19%

S.C. FrieslandCampina Romania

S.A.


Milli

Iaurt de baut cu bucati mari de visine cu

Omega 3


preparat de visine 19% (7,6% fruct in produsul finit)


S.C. Danone PDPA S.R.L.


Activia

Iaurt de baut cu rodie si zmeura cu Bifidus

ActiRegularis 0.8% grasime


suc de rodie 5%, zmeura 1%

S.C. Danone S.R.L.

Cremosso

Iaurt cu visine 4.2% grasime

visine 10,8%

S.C. Albalact S.A.

Zuzu

Iaurt cu visine 2.6 % grasime

visine 2%

TRD Tnuva Romania Dairies SRL

Yoplait Visina Racoricioasa

Iaurt cu bucati de visine, 3% grasime

visine 8%


S.C. Danone PDPA S.R.L.


Danonino

Branzica de vaci cu piure de fructe - banane

si zmeura


zmeura 6%, banane 6,2%

Back To Top