Categorie: Actual

MONICA-MACOVEIFostul ministru i-a trimis premierului Emil Boc o listă cu zece persoane care ar trebui să plece din guvern: secretari de stat şi şefi de agenţii. Primul ministru nu i-a dat nici un răspuns deocamdată şi nici Comisia de Etică a PDL nu a luat vreo decizie, dar lucrurile ar putea să se precipite după arestările de la Cluj, care au agitat în ultimele săptămâni partidul.

Eurodeputata PDL susţine că partidul va ieşi întărit după curăţarea sa de corupţi, argumentând că independenţa justiţiei este demonstrată chiar prin faptul că democrat-liberali extrem de influenţi au fost arestaţi. Monica Macovei neagă că arestarea primarului Sorin Apostu ar face parte din reglările de conturi din PDL şi spune că Adrian Năstase, care a lansat această ipoteza ar vrea să demonstreze că şi în cazul de la Cluj, ca şi în cazul său, ar fi vorba de dosare politice.

„Nu e vorba de dosare politice", subliniază Monica Macovei, adăugând că trebuie găsită o soluţie pentru ca şefului DNA, Daniel Morar, să i se prelungească într-un fel mandatul, care îi expiră la începutul anului viitor. Ar fi o idee bună să ajungă procuror general, mai crede Monica Macovei, citată de romanialibera.ro.

„Percepţia publică şi realitatea indică faptul că în toate partidele există corupţie şi din acest motiv vorbesc din 2005 încoace despre necesitatea reformării clasei politice. Există corupţie în PDL exact ca şi în PSD sau în PNL. Diferenţa este că în guvernarea PDL şi începând din 2005 aceste cazuri sunt anchetate şi ajung în justiţie, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată până în 2005. Era din când în când cercetat câte cineva din opoziţie, dar nimic mai mult. Deci e adevărat că există corupţie, dar avem un partid care nu intervine în justiţie şi avem oameni de la putere cercetaţi, ceea ce este cel mai important lucru care se întâmplă în societatea românească în ultimii 20 de ani, cel puţin din punctul de vedere al funcţionării unui sistem juridic independent”, declară Monica Macovei.

Sursa: romanialibera.ro

Back To Top