Categorie: Actual

despescu_ipj_prahovaComisarul şef Bogdan Despescu, conducătorul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, a adresat astăzi, printr-un comunicat de presă, un mesaj ferm referitor la folosirea armelor de către oamenii legii.

Comunicatul lui Despescu felicită, în primul rând, poliţiştii care au folosit armamentul din dotare în condiţiile legii, mesajul şefului IPJ reprezentând, totodată, un avertisment împotriva infractorilor.

„Ca de fiecare dată, sunt alături de poliţiştii care înţeleg să-şi facă bine treaba. Îi felicit pe cei care îşi exercită în condiţiile legii dreptul şi obligaţia conferită de lege de a folosi armamentul din dotare, ca măsură extremă pentru prinderea infractorilor. Celor care încalcă legea, le transmit că poliţiştii au dreptul să folosească în condiţiile legii, armamentul din dotare şi îşi vor exercita acest drept de fiecare dată când va fi necesar! Legea va fi aplicată de fiecare dată corect, echidistant şi ferm, pentru că nu tolerăm în judeţul Prahova încălcări ale drepturilor fundamentale ale cetăţenilor”, încheie Bogdan Despescu mesajul său către opinia publică.

În ultima perioadă, se constată o creştere a fermităţii manifestate în modul de acţiune al poliţiştilor prahoveni, inclusiv în folosirea armamentului din dotare.

Conform aceluiaşi comunicat, conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova încurajează aplicarea fermă a legii, şi asigură cetăţenii judeţului că respectarea normelor de convieţuire socială reprezintă un deziderat primordial pentru IPJ Prahova.

Sursa: IPJ Prahova

Back To Top