Polițiștii din Sinaia au derulat, joi dimineață, percheziții în Capitală, într-un dosar de furt petrecut în stațiune la finalul lunii octombrie.
Cele două percheziții derulate în București au vizat o persoană bănuită de furt condusă, ulterior, la audieri.
"Din cercetări a rezultat faptul că, în ziua de 27 octombrie a.c., persoana bănuită ar fi sustras dintr-un autoturism parcat pe raza stațiunii, mai multe bunuri și obiecte de valoare. Bărbatul căutat a fost găsit la locația vizată și condus la sediul poliției pentru audieri. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională se ridică la 15.000 lei", au precizat reprezentanții IJP Prahova.
Perchezițiile au fost derulate cu sprijinul polițiștilor din Sectorului 6 București și al polițiștilor Serviciului de Acțiuni Speciale Prahova.
Update - Un bucureștean de 38 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, în urma perchezițiilor din cursul zilei de joi.
Foto ilustrație