Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, cu sprijinul Gărzii Forestiere Ploieşti şi al Direcţiei Silvice Prahova, a efectuat, în perioada 22 octombrie - 8 noiembrie, 67 de acţiuni în scopul combaterii delictelor silvice, atât în fondul forestier naţional cât şi în locurile de depozitare şi prelucrare a materialelor lemnoase. De asemenea, polițiștii au acționat şi pe drumurile publice în scopul verificării respectării legislației privind circulaţia materialelor lemnoase.
IJP Prahova a prezentat, în cursul zilei de joi, bilanțul acestei campanii, arătând că în timpul verificărilor au fost constatate 12 infracţiuni la regimul silvic şi au fost aplicate 275 de sancţiuni contravenţionale în valoare de de 267.034 lei, din care 84, în valoare de 192.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 171/2010, fiind dispusă totodată măsura complementară a confiscării cantităţii de 869,64 m3 material lemnos, în valoare de 244.089 lei, precum şi a 13 unelte folosite la tăierea fără drept a arborilor.
"În urma controlului efectuat la punctul de lucru al unei societăți comerciale situate în oraşul Vălenii de Munte, de către lucrătorii Biroului Criminalitate Judiciară din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi Poliţiei Oraşului Vălenii de Munte, în cooperare cu Garda Forestieră Ploieşti şi Direcţia Silvică Prahova, s-a constatat faptul că agentul economic nu deţinea cantitatea de 316,9 m3 lemn rotund din specia răşinoase, ce figura în stocurile scriptice ale societăţii. De asemenea, agentul economic nu avea întocmit le zi registrul de evidenţă a intrărilor-ieşirilor de materiale lemnoase. În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a agentului economic cu amendă în valoare de 15.000 lei şi măsura complementară de confiscare a cantităţii de 316,9 m3 de lemn rotund răşinoase în valoare de 65.231 lei", au exemplificat reprezentanții IJP Prahova.
Aceștia au mai prezentat și cazul unei societăți din Măgurele unde polițiștii au descoperit că agentul economic a prelucrat cantitatea de 197,14 m3 lemn rotund din specia plop şi cantitatea de 120,11 m3 cherestea din specia plop fără a deţine documente care să ateste provenienţa legală a acestora. De asemenea, acolo, registrul de evidenţă a intrărilor-ieşirilor de materiale lemnoase nu era întocmit la zi. "În cauză a fost aplicată o sancțiune contravenţională în valoare de 15.000 lei, fiind luată şi măsura complementară de confiscare a cantităţii de 197,14 m3 de lemn rotund plop în valoare de 39.349 lei şi a cantităţii de 120,11 m3 cherestea din specia plop, în valoare de 76.389 lei", au menționat reprezentanții IJP.
De asemenea, lucrătorii Biroului Criminalitate Judiciară din cadrul Serviciului de Ordine Publică s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană necunoscută a tăiat fără drept 4 arbori din specia plop, pe raza municipiului Câmpina şi a sustras o parte din materialul lemnos rezultat, producând un prejudiciu în valoare de 10.882 lei. În urma verificărilor a fost identificat autorul, fiind întocmit un dosar penal pentru tăiere și furt ilegal de arbori care, la finalizarea cercetărilor, va fi înaintat cu propunere legală unităţii de parchet competentă teritorial.
Ilustrație arhivă