Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Reprezentanții Primăriei Ploiești, ai Inspectoratului Școlar, ai autorităților din Sănătate și ai serviciilor de urgență s-au reunit, în această dimineață, într-o ședință convocată pe fondul creșterii alarmante a numărului de îmbolnăviri de gripă, raportate în mai multe zone din țară. Printre altele, conducerea administrației locale a cerut dezinfectarea spațiilor și a mobilierului din școli după fiecare ciclu de învățământ.

 

Autoritățile ploieștene dau asigurări că, potrivit raportărilor de la acest  moment, "în perioada actuală, numărul cazurilor de gripă înregistrate în județul nostru este semnificativ mai mic față de perioada similară a anului trecut, în momentul de față neexistând la nivel național o alertă privind cazurile de gripă în școli."

Totuși, până la elaborarea planului comun aflat în lucru la Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, autoritățile locale au decis să pună în aplicare o serie de măsuri preventive, în speranța că, la Ploiești, gripa va avea un impact cât mai mic în acest sezon.

"S-au stabilit, împreună cu factorii de răspundere la nivelul municipiului Ploiești, o serie de măsuri menite să prevină, respectiv să limiteze, apariția cazurilor de gripă în școli. Astfel, s-a decis efectuarea unui triaj epidemiologic în unitățile de învățământ, pentru depistarea din timp a unor posibile cazuri de gripă. Să se urmărească respectarea dotării unităților de învățământ cu materiale igienico-sanitare, precum și dezinfectarea corespunzătoare a spațiilor și mobilierului școlar după fiecare ciclu de învățământ, în paralel cu respectarea recomandărilor generale pentru populație în vederea prevenirii îmbolnăvirilor", au informat reprezentanții Primăriei Ploiești, după ședința de joi dimineață.

Ilustrație arhivă

Back To Top