Direcţia de Sănătate Publică Prahova a anunţat în urmă cu doar câteva minute că au sosit rezultatele analizelor efectuate în cazul celor două persoane din judeţ care erau suspectate de îmbolnăviri cauzate de noul tip de coronavirus. Veştile sunt bune şi arată că, pentru moment cel puţin, coronavirusul COVID-19 nu a ajuns în Prahova. Conform procedurii, autorităţile au soliciat şi un set de analize de rezervă.
Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, Dan Ioniţă, a anunţat public vineri că instituţia a primit rezultatele analizelor realizate la "Matei Balş", ambele negative. Totuşi, emoţiile nu s-au risipit complet, DSP Prahova anunţând că a fost recoltat un nou set de probe, care, conform procedurilor, urmează să fie supuse din nou analizelor. Rezultatele în aceste cazuri ar putea sosi sâmbătă, a mai estimat Dan Ioniţă. Asta înseamnă şi că, pentru moment, cei doi pacienţi, aflaţi în stare stabilă, rămân sub observaţie la secţia de boli infecţioase de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
Vestea vine după ce, anterior, DSP confirmase că sunt două suspiciuni de coronavirus în Prahova, la un bărbat de 33 de ani care acuza dureri musculare, fără febră sau alte simptome, și o tânără de 19 ani care fusese plecata în Italia între 21 şi 24 februarie şi care prezenta unele simptome dinainte de plecare. În paralel, încă aproximativ 200 de persoane rămân în izolare la domiciliu în Prahova.
(Foto: pressone.ro)