După aproape două săptămâni în care autoritățile nu au mai scos o vorbă despre deținutul care a evadat, înainte de Paște, dintr-o secție exterioară a Penitenciarului Ploiești, a ieșit la iveală că bărbatul ar fi bine-mersi, în ascunzătoare, de unde iese numai pentru a se "aproviziona" cu alimente și alte obiecte necesare traiului. De unde? Direct din casele localnicilor unui sat din Prahova.
Polițiștii au încercat în zadar să-l prindă pe evadatul care, în schimb, și-a făcut un obicei din a da iama prin gospodăriile localnicilor. Potrivit Digi 24, de la Paște încoace, oamenilor din Matița (comuna Păcureți) le-au tot dispărut mâncarea din frigidere și din congelatoare, dar și câteva bunuri: încălțăminte și obiecte de igienă.
Păgubiții au povestit că hoțul a fugit cu salam, măsline și chiar cu mici, dar nu s-a atins de bulion și murături. Aceștia bănuiesc că individul s-ar asunde în pădurea din apropiere.
Amprentele găsite în gospodăriile prin care a trecut acesta au arătat că făptașul este chiar evadatul căutat de Poliție, mai scrie Digi 24.
Onorel Lupu, condamnat la trei ani de închisoare pentru furt calificat, a fugit, pe 18 aprilie, din secția exterioară de la Movila Vulpii a Penitenciarului Ploiești (VEZI DETALII).