Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat numirea unei noi conduceri la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova.
Din 30 aprilie, "prin ordin al Ministrului Afacerilor Interne, comisarul-șef de poliție Marian Iorga a fost împuternicit să îndeplinească atribuțiile funcției de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, până la încetarea situației care a condus la vacantarea temporară a postului", anunță un comunicat al IGPR.
Potrivit site-ului oficial al Poliției Române, Marian Iorga vine la conducerea IJP Prahova de pe funcția identică ocupată, în ultimii ani, la Călărași. Acesta s-a născut la Brăila și a absolvit, în 1995, Școala de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" din Câmpina, începându-și cariera ca agent operativ de poliţie, pe linie de judiciar, în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova.
TImp de câteva luni, în 2019, s-a aflat la conducerea Oficiului Național pentru Protecția Martorilor.
CV-ul noului șef al Poliției Prahova:
Studii
2008 - 2010
Diplomă de absolvire/ Managementul Cooperării Poliţieneşti Internaţionale/ Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti - Master
2005 - 2007
Diplomă de absolvire/ Drept Comercial European / Universitatea Romana de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea” Bucureşti - Master;
1993 - 1998
Diplomă de licenţă / Facultatea de drept / Universitatea Ecologica Bucureşti - cu diplomă de licenţă la Academia de Poliție „A.I.Cuza” Bucureşti
1994 - 1995
Diplomă absolvire Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina
Experienţa profesională
15.08.2019 - Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi
08.03.2019-14.08.2019 – Șeful Oficiului Național pentru Protecția Martorilor
01.09. 2014 – 07.03.2019 - Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi
2013 - 2014 - Şeful Serviciului de Investigaţii Criminale - Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti;
2009 - 2013 - Şeful Serviciului Furturi de Autovehicule - Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti;
2006 - 2009 - Şeful Serviciului de Investigaţii Criminale Poliţia Sector 5 din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti ;
2003-2006 - Ofiţer operativ pe linie de judiciar, în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti ;
2001 - 2003 - Agent operativ de poliţie, pe linie de judiciar, în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti ;
1995 - 2001 - Agent operativ de poliţie, pe linie de judiciar, în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova .