Colegii dr. Mircea Variu, șeful Secției Chirurgie I din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, au transmis, marți, un mesaj de condoleanțe, după greaua pierdere suferită de acesta, la trecerea în neființă a mamei sale.
"Colectivul Secției Chirurgie I este alături de dr. Mircea Variu în suferința pricinuită de trecerea în neființă a mamei sale, doamna Variu Steliana.
Dumnezeu să o odihnească în pace!"