Femeia care s-a stins din viață miercuri, la scurt timp după ce a ajuns în stare gravă la Spitalul Municipal Câmpina, era infectată cu coronavirus, însă plămânii acesteia nu fuseseră afectați, cauza decesului fiind, de fapt, șocului cardiogen provocat de infarct miocardic acut.
Precizările au fost făcute astăzi de DSP Prahova și vizează decesul femeii de 90 de ani, din Poiana Câmpina, raportat ca al cincilea înregistrat în județ în rândul persoanelor testate pozitiv (VEZI DETALII).
DSP Prahova: Plămânii pacientei din Poiana Câmpina, care a murit ieri, nu fuseseră afectați de coronavirus. Contacții acesteia rămân în izolare
Decesul pacientei de 90 de ani, din Poiana Câmpina, infectată cu coronavirus, nu are nicio legătură cu Covid-19, a transmis, astăzi, DSP Prahova. Plămânii acesteia nu erau afectați, au precizat autoritățile anunțând însă că vor continua ancheta epidemiologică, pentru a depista contacții pacientei care ar putea fi, și ei, infectați.
"Întrucât probele necroptice de plămân ale pacientei decedate în 12.05.2020 sunt negative la SARS-COV-2, deci plămânii nu au fost afectați de virus, se consideră că pacienta nu a decedat din cauza infecției cu SARS-COV-2, ci din cauza șocului cardiogen provocat de infarct miocardic acut (conform certificatului constatator al decesului).
Pentru că pacienta a fost pozitivă la probele recoltate din nas și gât se consideră că pacienta era infectată cu SARS-COV-2 și toți contacții identificați în ancheta epidemiologică trebuie să respecte perioada de 14 zile de izolare", a transmis DSP Prahova.