Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Un accident grav a avut loc, sâmbătă seară, în Prahova, pe DJ 218, la Vâlcănești. Un tânăr de 31 de ani a fost rănit după impactul frontal dintre doi bicicliști. Șansa lui a fost ca în apropiere să se afle doi frați, salvatori ISU, care au intervenit imediat și i-au acordat primul ajutor până la sosirea echipajului SMURD.

 

Un bărbat de 31 de ani care se deplasa pe bicicletă pe DJ 218, pe direcția Cosminele, către centrul localității Vâlcănești, circulând pe contrasens, ajungând la intersecția cu un drum lateral, a intrat în coliziune cu un alt tânăr care circula tot pe bicicletă. Bărbatul de 31 de ani a fost proiectat pe partea carosabilă, fiind transportat la spital, rănit grav, a anunțat Poliția Prahova.

Nu departe de locul evenimentului se aflau un pompier al ISU Prahova și fratele său, maistru militar în cadrul Unității Speciale ISU Ciolpani. Cei doi au intervenit fără să stea pe gânduri.

"Viața unui pompier nu se rezumă doar la activitățile pe care pe desfășoară la locul de muncă. Oricând pot apărea situații neprevăzute, dar care conturează un tablou greu de imaginat, iar atunci când ești salvator prin vocație nu poți sta deoparte nici în timpul liber.

Colegul nostru, plt. Popa Constantin, se afla împreună cu fratele său, maistru militar la USISU Ciolpani, în timpul liber, în apropierea locuinței. Cei doi au asistat la producerea unui accident grav care a avut loc în localitatea Vâlcănești, între doi bicicliști, în urma impactului fiind răniți, unul dintre aceștia intrând în stop cardio-respirator.

Cei doi pompieri aflați la aproximativ 50 m fata de locul evenimentului au acționat rapid, având la indemana si o trusă de prim ajutor. Salvatorul a procedat, de îndată, la efectuarea manevrelor de resuscitare timp de aproximativ 20 de minute până la sosirea echipajului SMURD", au relatat reprezentanții ISU Prahova.

Constantin este pompier- paramaedic, încadrat pe ambulanța SMURD din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Ploiești. "Desi este foarte tânăr, este un profesionist desăvârșit, cu o experiență de 7 ani, dar în primul rând un om un suflet mare. Dragostea față de semeni și dorința puternică de a-i salva ori de câte ori este nevoie, sunt trăsături care fac parte din caracterul salvatorului. Atunci când vine vorba de salvarea vieților oamenești fiecare minut contează, iar ajutorul acordat poate face diferența. Pentru profesionalismul și modul exemplar în care a acționat, conducerea instituției îl felicită pentru spiritul civic de care a dat dovadă", au mai transmis reprezentanții ISU Prahova.

Foto: ISU Prahova

Back To Top