15 județe se vor afla, marți, până la ora 22.00, sub avertizare cod portocaliu, iar aproape tot restul țării va fi vizat de atenționări cod galben de instabilitate atmosferică și vând puternic.
"În sudul și estul Transilvaniei, în zona Carpaților de Curbură, local în Muntenia, precum și în cea mai mare parte a Dobrogei,vor fi intervale cu vijelii (viteze de 80...90 km/h), averse, frecvente descărcări electrice și grindină.Cantitățile de apă vor depăși 35...40 l/mp și pe arii restrânse 50...70 l/mp" este mesajul transmis de ANM pentru zona vizată de avertizarea cod portocaliu valabilă marți, în intervalul 14.00 - 22.00.
Tot până la ora 22.00, un cod galben de instabilitate atmosferică este valabil în toate zonele, cu excepția nord-vestului țării: "În zonele montane, în Transilvania, Muntenia și Dobrogea instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40 l/mp."
Pentru nord-vestul Transilvaniei, în vestul și sud-vestul Olteniei și în cea mai mare parte a Moldovei, unde la rafală vor fi atinse viteze între 55 și 75 km/h, a fost emisă, de asemenea, o avertizare cod galben.