Categorie: Actual

Prahova are, de astăzi, 35 de decese înregistrate în rândul pacienților cu coronavirus, după două noi cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore. Și numărul persoanelor testate pozitiv a crescut din nou.

 

"De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 732 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus, dintre care 35 au decedat, iar 161 au fost declarate vindecate și externate.  

Conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Prahova, ultimele decese asociat COVID 19 sunt: un bărbat (56 de ani) , internat  pe 27 iunie, decedat pe 08 iulie și care suferea de boala cardiacă ischemică, infarct miocardic acut, HTA, diabet zaharat tip II și etilism cronic și un bărbat (80 de ani), internat pe 02 iulie, decedat pe 09 iulie și avea HTA", a anunțat, sâmbătă, Prefectura Prahova.

În spitalele din județ, unde sunt tratați bolnavi COVID-19, în secțiile de Terapie Intensivă, sunt internați 15 pacienți, menționează sursa citată.

 România a atins, sâmbătă, un nou record al numărului de cazuri confirmate în 24 de ore, cu aproape 700 de testări pozitive de la ultima raportare (VEZI DETALII).

Și autoritățile din Prahova sunt în alertă și fac apel la populație să respecte măsurile de protecție (VEZI DETALII).

Directorului DSP Prahova, dr. Bogdan Nica, a avertizat chiar că ne apropiem de "o tragedie" (VEZI DETALII).

Back To Top