Biroul Electoral Prahova a primit peste 700 de solicitări pentru trimiterea urnei speciale la persoane care nu pot fi prezente în secţiile de votare, pentru că se află în spitale, centre sociale sau penitenciare şi centre de arest. Tot aici intră şi 118 persoane care sunt în carantină sau izolare din cauza pandemiei.
Situația cererilor privind exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, în conformitate cu prevederile Deciziei nr. 40/29.11.2020, republicată și a Deciziei nr. 41/27.10.2020 ale Biroului Electoral Central:
- Cereri depuse de alegătorii care, la data scrutinului, sunt internaţi într-o unitate sanitară publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea aşezăminte sociale publice sau private, care au domiciliul sau reşedinţa în judeţul Prahova – 464;
- Cereri depuse în conformitate cu prevederile art. 3 din Decizia nr. 40/2020, republicată – 81;
- Cereri depuse pentru emiterea documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei speciale de către persoanele aflate în izolare sau carantină – 37;
- Cereri depuse persoane deținute în baza unui mandat de arestare preventivă și persoane care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale – 136.