Patru prahoveni cărora le-a fost administrat vaccinul anti-Covid au manifestat, până acum, reacții adverse. Cele mai noi două cazuri au fost raportate chiar astăzi.
Prefectura a anunțat, miercuri, citând informațiile furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, că până acum au ajuns, în județ, 4335 de doze de vaccin anti SARS-CoV-2. “Dintre acestea, 3825 au fost consumate (ora raportării – 14.00), alte 510 fiind în curs de administrare personalului medico-sanitar. De la debutul vaccinării (31 decembrie 2020) și până în prezent au fost raportate patru reacții de tip alergic apărute în urma administrării serului Pfizer/BioNtech (ultimele două raportate au constat în durere și înroșirea locului injectării și cefalee)”, menționează cea mai nouă informare transmisă de autoritățile județene, pe acest subiect.