Categorie: Actual

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat, sâmbătă seară, că în luna februarie se schimbă prioritățile la vaccinare. În următoarele săptămâni, doar anumite categorii dintre cele incluse în a doua etapă a campaniei se vor putea programa în vederea imunizării.

 

Declarațiile au fost făcute în contextul anunțării unor măsuri urgente ce vor fi adoptate în următoarea perioadă (VEZI DETALII), ca urmare a tragediei petrecute vineri, la Institutul “Matei Balș”, unde șase persoane și-au pierdut viața într-un incendiu izbucnit în unul dintre pavilioane.

”Avem nevoie de fiecare spaţiu disponibil şi avem nevoie să ne asigurăm că mai puţini oameni trebuie să fie internaţi. Am verificat din nou statisticile şi vedem că 85% din decese sunt înregistrate la persoane peste 60 de ani. Vedem de asemenea că 95,1% din decese sunt înregistrate la persoane care aveau deja boli cronice. Acesta este motivul pentru care am propus premierului şi avem acceptul dânsului ca în perioada următoare pentru toate locurile care se deschid în platforma de programare pentru vaccinare eligibili să fie doar vârstnicii, cei cu boli cronice, cei cu handicap, respectiv cei care îi îngrijesc sau locuiesc cu aceştia. Repet, pe perioada lunii februarie toate locurile care vor fi scoase vor fi oferite în platforma de programare, vor merge către aceştia, nu către alte persoane”, a declarat Voiculescu, citat de News.ro.

Acesta a precizat că cei care au fost programaţi sau reprogramaţi rămân în sistem, în schimb pe parcursul lunii februarie noile programări se vor face doar la categoriile menţionate.

Conform acestor declarații, nu se vor mai putea programa la vaccinare, în februarie, lucrătorii din domenii esențiale, pentru care oricum existau restricții, în sensul limitării la cel mult 25% dintre programările ce puteau fi efectuate în fiecare zi.

Zilele trecute, autoritățile anunțaseră și alte măsuri, pe fondul deficitului de doze de vaccin, hotărând ca zeci de mii de persoane să fie reprogramate.

Back To Top