Ordinul comun emis de Ministerul Sănătății și Ministerul Educației, în perspectiva reluării cursurilor în unitățile de învățământ, se referă la regulile de respectat în școli și grădinițe, odată cu revenirea copiilor, dar stabilește, detaliat, și în ce condiții acestea vor putea fi suspendate, precum și protocolul de aplicat la apariţia unor cazuri suspecte sau confirmate.
Cursurile vor fi suspendate imediat în clasele în care va fi confirmat cel puțin un caz pozitiv de Covid, stabilește documentul elaborat și aprobat de cele două ministere:
“(1) a) La apariția unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ preșcolar sau clasă de învățământ primar. În această situație se suspendă cursurile grupei sau clasei respective pentru o perioadă de 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după finalizarea procedurilor de dezinfectare a sălii de clasă.
b) La apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă de învățământ gimnazial, liceal, profesional și postliceal se efectuează ancheta epidemiologică și testarea contacților acestuia. Conducerea unității de învățământ va decide în urma consultării DSP/DSPMB dacă se impune carantinarea celor care fac parte din aceeași clasă sau suspendarea cursurilor, după caz.
c) La apariţia a două cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă de învățământ gimnazial, liceal, profesional și postliceal, se suspendă cursurile clasei respective pentru o perioadă de 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după finalizarea procedurilor de dezinfectare a sălii de clasă. Măsura suspendării este dispusă prin decizia conducerii unității de învățământ/instituției conexe, după consultarea DSP/DSPMB, cu aplicarea prevederilor art. 9 alin (4) din Ordinului Ministrului Educației și Cercetării nr. 5447/2020.
(2) DSP/DSPMB va efectua ancheta epidemiologică, va stabili contacții direcți ai cazurilor confirmate și va decide împreună cu conducerea unității de învățământ dacă se impune carantinarea celor care nu fac parte din clasa la care s-au suspendat cursurile, inclusiv a personalului didactic/nedidactic/auxiliar.
(3) La apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSP/DSPMB. DSP/DSPMB, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacții direcți ai acestora și va decide împreună cu conducerea unității de învățământ dacă se impune suspendarea activităților didactice la nivelul unității de învățământ. Măsura suspendării este dispusă prin hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă/Comitetului Municipiului Bucureşti, la propunerea conducerii unității de învățământ/instituției conexe, cu avizul ISJ/ISMB și al DSP/DSPMB.
(4) În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) - c) și alin (3) procesul de învățământ continuă în sistem online.
(5) Decizia de suspendare a activităţii didactice pentru unitățile de învățământ universitar care desfășoară activitate didactică ce presupune prezenţa fizică a studenţilor se dispune prin hotărâre a senatului universitar, în raport cu numărul de îmbolnăviri şi cu rezultatul 6 anchetei epidemiologice realizate, cu avizul direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(6) Criteriile de suspendare a cursurilor şcolare în unităţile de învăţământ din prezentul ordin nu se aplică și unităților de învățământ preuniversitar din subordinea Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne, care vor lua deciziile care se impun conform regulamentelor/procedurilor aplicabile acestora.
(7) Activitățile ce presupun prezența fizică din unitățile de învățământ preuniversitar din subordinea Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne vor fi gestionate în funcție de analiza situației epidemiologice realizate la nivelul direcțiilor medicale din cadrul acestora și stabilite prin decizie a conducătorilor acestora și nu se supun dispozițiilor prezentului ordin.
(8) Stagiile de pregătire practică pentru elevii din învățământul liceal tehnologic, postliceal, profesional și profesional dual se desfășoară cu prezența fizică a elevilor, cu respectarea procedurilor privind măsurile de protecție instituite de către entitățile organizatoare de stagii de pregătire practică și prevederile prezentului ordin, indiferent de scenariul epidemiologic”.
Reluarea cursurilor care presupun prezenţa fizică pentru clasa suspendată temporar va fi dispusă de conducerea unității de învățământ preuniversitar/conexe, după consultarea DSP/DSPMB și se va baza pe o hotărâre a comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă/Comitetului Municipiului Bucureşti, la propunerea conducerii unității de învățământ preuniversitar/conexe, cu avizul ISJ/ISMB și al DSP/DSPMB.
În învățământul universitar, reluarea activităţii didactice ce presupune prezenţa fizică a studenţilor, suspendată temporar, va fi dispusă prin hotărârea senatului universitar, după consultarea si avizul DSP/DSPMB.
Protocol de izolare
Ordinul comun aprobă și protocolul care va trebui aplicat în cazul în care un elev prezintă simptome speficie Covid-19 (febră, tuse, dificultăţi respiratorii, diaree, vărsături, mialgii, stare generală modificată) în timpul orelor de curs:
a. Anunţarea imediată a părinţilor/reprezentanţilor legali şi, după caz, a personalului cabinetului medical şcolar;
b. Izolarea imediată a elevului. Elevul va purta mască, va fi separat de restul grupei/clasei şi va fi supravegheat până când va fi preluat şi va părăsi unitatea de învăţământ însoţit. Măsurile de protecţie individuală vor fi respectate cu stricteţe;
c. Dacă pe perioada izolării, elevul care a prezentat simptome foloseşte grupul sanitar, acesta trebuie curăţat şi dezinfectat, folosind produse de curățenie și dezinfecție avizate, înainte de a fi folosit de o altă persoană;
d. Nu se va transporta elevul până la sosirea părinţilor/reprezentanţilor legali la medicul de familie, serviciul de urgenţă sau spital, decât în situaţia în care simptomele/semnele sunt severe, caz în care se va apela serviciul de urgenţă 112;
e. Persoana care îngrijește elevul izolat trebuie să poarte mască şi se va spăla bine pe mâini timp de minimum 20 de secunde;
f. Igienizarea încăperii în care a fost izolat elevul suspect de infecție cu virusul SARS COV2 se face cu substanțe dezinfectante avizate, pentru a reduce riscul de a transmite infecţia la alte persoane;
g. După finalizarea perioadei de carantină/izolare, preșcolarul/elevul/studentul va reveni la şcoală cu adeverinţă medicală, eliberată de medicul curant/medicul de familie, cu precizarea diagnosticului și care atestă că nu mai prezintă risc epidemiologic.
Triajul și testarea elevilor/preșcolarilor
Cadrele didactice vor efectua triajul observațional al preșcolarilor/elevilor. Ordinul prevede că, “în cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau alta simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare. În cazul în care există un consimțământ informat și semnat al părintelui/tutorele legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceștia vor putea fi testați, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale. Elevul care a împlinit vârsta de 18 ani va semna consimțământul personal. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical școlar de la nivelul unității de învățământ vor fi raportate către DSP/DSPMB în maxim 24 ore. Dacă părintele/tutorele legal nu își exprimă acordul pentru testare, în cazul existenței unor simptome specifice, ca și în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea școlară, acesta va lua legătura cu medicul de familie în vederea stabilirii pașilor următori”.
Testarea cu teste antigen rapide se recomandă și cadrelor didactice și altor angajați ai unității școlare, simptomatici, a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs, dar și colegilor cazurilor confirmate atât elevi (colegi de clasă), cât și cadre didactice/personal auxiliar din unitatea de învățământ (inclusiv celor asimptomatici), imediat după confirmarea primului caz.
“Revenirea în colectivitate a copiilor care au avut probleme de sănătate şi au absentat de la şcoală minimum trei zile se va realiza obligatoriu în baza unei adeverinţe medicale care să precizeze diagnosticul, adeverința pe care elevul o va preda letric sau transmite electronic dirigintelui/învățătorului. Adeverinţele vor fi centralizate la 17 nivelul cabinetului medical şcolar sau la nivelul persoanei desemnate în cazul în care şcoala nu beneficiază de cabinet medical. Cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi nedidactic care prezintă simptome specifice unei afecţiuni cu potenţial infecţios (febră, tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăţi de respiraţie, vărsături, fără a se limita la acestea) se izolează la domiciliu, contactează medicul de familie şi anunţă de îndată responsabilul desemnat de către conducerea unităţii de învăţământ”, mai menționează ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății.