În cea mai recentă ședință, Consiliul de Administrație al UPG Ploiești a adoptat o hotărâre privind modul în care se va desfășura activitatea didactică, la nivelul universității, începând de săptămâna viitoare.
În prezent, toate activitățile sunt organizate on-line, conform hotărârilor anterioare adoptate de Consiliul de Administrație. De la 1 martie, doar cursurile se vor mai derula altfel, iar studenții vor veni la facultate pentru activități precum seminarii, laboratoare, dar și pentru examenele programate în următoarele săptămâni.
“Consiliul de Administrație a hotărât ca, începând cu 1 martie 2021, pe durata a 7 săptămâni, la toate programele de studii universitare de licență și master, formele IF, ID și FR și pentru toți anii de studiu, activitățile didactice de seminar, laborator, proiect, precum și susținerea examenelor de disertație în sesiunea martie 2021 să se desfășoare on site în universitate, iar activitățile didactice de curs să se desfășoare on-line”, se arată în hotărârea adoptată de UPG Ploiești.