Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Sute de școli conectate simultan vor urmări, joi, de la ora 11.00, filmări cu drona, jocuri, experimente și vor interacționa cu gazdele  în cadrul celei de-a treia lecții  “Educație la înălțime”, care va fi transmisă  prin YouTube Live, din Parcul Național Bucegi. Proiectul reprezintă o premieră pentru România.

Gazdele lecției organizate în Prahova sunt Irina Constantinescu, profesoară de geografie și director al Eco-școlii Cândești-Vale (Dâmbovița), și Alexandru Colțoiu, directorul Administrației Parcului Natural Bucegi.

Potrivit oganizatorilor, peste 1.000 de profesori din România și Republica Moldova și-au înscris clasele pentru a lua parte la cea mai mare lecție virtuală. Proiectul este susținut de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României și dezvoltat de inițiatorii Marius Toader și Adrian Robe în parteneriat cu Aspire Teachers și Asociația Cartierul Creativ Carolina.

“Suntem deja la cea de-a treia lecție live la care au acces elevii tuturor școlilor din România și cu siguranță se va bucura de același succes ca și primele. Pădurile sunt fundamentale pentru viața noastră pe planetă. Cu toții trebuie să înțelegem, de la mic la mare, că gestionarea durabilă a acestora are un rol esențial în abordarea provocărilor globale actuale, precum și în combaterea reducerii biodiversității, a degradării solurilor și a prevenirii schimbărilor climatice. Un management conştientizat şi activităţi și acțiuni în spiritul acestor principii sunt pașii de urmat pentru îndeplinirea Obiectivului de Dezvoltare 15 - Viață terestră”, a declarat László Borbély, consilier de stat, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

„Joi, vă așteptăm la o lecție specială, în inima Bucegilor, unde viața terestră este la ea acasă. Vă vom conduce pe cărările Parcului Natural Bucegi pentru a identifica interdependența organismelor vii într-un ecosistem special numit pădure, dar și moduri de a întări relația om-pădure. Vom fi alături de echipa minunată Educație la Înălțime, la care s-a alăturat și directorul parcului natural Bucegi și împreună vom transmite o lecție «ozonată» de la Padina, de pe platoul situat la 1650 de metri”, a anunțat Irina Constantinescu.

Lecția se adresează elevilor cu vârsta cuprinsă între 9-14 ani, va dura aproximativ 50 minute și va fi transmisă prin YouTube Live, pe canalul Aspire Teachers. Orice profesor poate să găzduiască transmisiunea în direct în clasă la discipline precum geografie, biologie, explorarea mediului, dirigenție.

Toate detaliile și indicații de pregătire și extindere a lecției se găsesc pe pagina proiectului, unde înscrierile rămân deschise: www.aspireteachers.ro/educatie-la-inaltime.

Proiectul național „Educație la înălțime” își propune să familiarizeze elevii și profesorii cu obiectivele de dezvoltare durabilă, într-un mod ce pune în valoare resursele României și competențele de secol 21, să creeze lecții interactive centrate pe elev, cu ajutorul celor mai noi tehnologii și să ofere materiale corelate cu programa școlară, accesibile tuturor profesorilor, chiar și după încheierea transmisiunilor live, au transmis inițiatorii acestui demers.

Back To Top