Ionuț Urecheatu, responsabil proiect din partea CNAIR, a avut o întâlnire cu reprezentanții autorităților publice locale din zona județului Brașov, principala temă fiind variantele de traseu ale autostrăzii Ploiești-Brașov.
”Au apărut diverse autorizații, acte administrative ce au făcut să luăm în calcul și să studiem alte trasee, variante, tocmai pentru a nu afecta construcțiile existente și resursele financiare ale diferitelor persoane fizice sau juridice. O primă variantă ar fi varianta roșie pe care o bună parte dintre dumneavoastră o cunoașteți deja (n.r. - traseul aprobat în 2016)”, a explicat Ionuț Urecheatu, lansând și un apel către autoritățile locale prezente. Reprezentantul CNAIR a solicitat ca autoritățile să analizeze noile variante de traseu pentru a depista eventuale probleme cum sunt ele apărute în legătura cu traseul aprobat acum aproximativ cinci ani.
Întreaga declarație poate fi văzută AICI.
În cursul lunii mai, într-o ședință derulată la Sinaia, Vlad Oprea, primarul stațiunii și președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Valea Prahovei”, a prezentat argumente în favoarea construirii unui tunel de aproximativ 4 km lungime pe A3 Ploiești – Brașov, în zona Munții Baiului (VEZI DETALII).