SJU Ploiești a afișat, zilele trecute, rezultatele la concursurile organizate pentru ocuparea unor posturi de medic, în cadrul secțiilor unității sanitare. Printre cei declarați admiși se numără dr. Amin Zahra, medicul israelian care s-a oferit voluntar, acum un an, să lucreze în secția ATI-Covid de la Ploiești.
Trei posturi de medic ATI au fost scoase la concurs, în cadrul secției d specialitate din locația Nord a Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Singurul candidat, medicul Amin Zahra, a fost declarat admis.
Dr. Amin Zahra a sosit la Ploiești, de la Timișoara, acum exact un an, pentru că s-a oferit, în plină pandemie, să lucreze în secția cu cele mai dificile cazuri Covid din județ. Inițial, trebuia să rămână doar două săptămâni, dar lucrurile au luat amploare, iar deficitul de medici ATI se resimțea din ce în ce mai mult.
Medicul a devenit cunoscut prin postările sale, pe parcursul pandemiei publicând, pe rețelele de socializare, numeroase mesaje prin care încerca să facă oamenii conștienți de importanța respectării măsurilor de protcție și riscurile infectării cu SARS-Cov-2. Mesajele sale au devenit virale prin sinceritate și felul în care prezentau, necosmetizat în vreun fel, realitatea cruntă din secțiile de Terapie Intensivă.
Dr. Amin Zahra: "Acest an m-a învățat că totul se întâmplă cu un motiv"
“Am fost detașat la Ploiești, pentru două săptămâni și astăzi, se face anul.
A trecut un an intens, în care am avut parte de evenimente deopotrivă plăcute și mai puțin plăcute.
Un an, în care au trecut sute de pacienți prin terapia intensivă covid. Pacienți, care cu toate că aveau același diagnostic, luptau pentru supraviețuire diferit. Aveau poveşti de viață, de la care am avut de învățat.
Da, acest an m-a învățat că totul se întâmplă cu un motiv, că viața este o continuă evoluţ̦ie și că nimic nu este mai importantă decât sănătatea!
Ar trebui să fim recunoscători dacă adormim fără calmante și nu suntem treziți de sunetele aparatelor, conectate la corpul nostru.
Avem o viață și trebuie trăită cât mai frumos, să avem grijă de noi pentru că, boala ne poate transmite un mesaj în care să ne spună: “Ce slab ești omule!”
Aş̦a că, bucurați-vă de fiecare “pas” pe care îl aveți de parcurs în aceasta viață!” scria dr. Amin Zahra, pe 1 iulie, pe pagina sa de Facebook.
Foto: Facebook / Amin Zahra