Două persoane au fost prinse în flagrant, în Prahova și Argeș, în timp ce încercau să comercializeze arme deținute ilegal.
IGPR a anunțat luni că polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au prins în flagrant delict, pe 8, respective 9 iulie, două persoane, în județele Argeș și Prahova, care ar fi deținut ilegal și ar fi încercat să comercializeze două arme neletale, din categoria celor supuse autorizării.
“Un bărbat, de 31 de ani, din județul Prahova, ar fi deținut, în mod ilegal, în perioada aprilie-iulie 2021, o armă lungă neletală, de tir sportiv, cu aer comprimat, cu muniție aferentă, pe care pe care ar fi încercat să o comercializeze, pentru 1.500 de lei.
De asemenea, un alt bărbat, de 52 ani, din județul Argeș, ar fi deținut, în mod ilegal, în perioada mai-iulie 2021, o arma lungă, neletală, de tir sportiv, cu aer comprimat, cu muniție aferentă, pe care pe care ar fi încercat să o comercializeze, pentru 1.200 de lei”, au transmis, luni, reprezentanții IGPR.
Față de cei doi bărbați, cercetările sunt continuate, pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Foto: Poliția Română