Continuă serie alertelor alimentare privind înghețata cu oxid de etilenă. Cele mai noi notificări publicate de ANSVSA au fost transmise de Cora și Metro.
Cora a anunțat retragerea unor loturi de înghețată marca proprie, din cauza prezenţei oxidului de etilenă într-un ingredient din compoziţia produselor (guma din seminţe de carruba). Sortimentele și loturile vizate au fost publicate AICI.
Produsele vizate, comercializate și la Ploiești
Potrivit notificării transmise către ANSVSA, produsele au fost comercializate în magazinele Cora din București, Bacău, Cluj, Constanța, Drobeta Turnu Severin și Ploiești.
“Dacă ați achiziționat aceste produse, vă rugăm să nu le consumați și vă așteptăm la Serviciul Clienți în orice magazin Cora, pentru returnarea și rambursarea acestora. Chiar dacă nu mai dețineți bonul fiscal care să ateste cumpărarea acestor produse, veți primi contravaloarea acestora”, au transmis reprezentanții Cora.
Metro retrage alte trei sortimente de înghețată
Ca urmare a notificării primite din partea producătorului Froneri France SAS, și Metro Cash & Carry România a inițiat retragerea de la comercializare și de la clienți a unor loturi de înghețată Metro Chef – vanilie 2,5 l, Metro Chef - ciocolată 2,5 l și Metro Chef - mentă 2,5 l. Măsura a fost luată de asemenea din cauza prezenței oxidului de etilenă în aditivul utilizat - guma de carruba.
“În cazul în care aţi cumpărat produsele menţionate mai sus, vă rugăm să nu le consumaţi şi să le returnaţi în magazinele Metro Cash & Carry România SRL până pe 20.08.2021, urmând să primiţi contravaloarea lor”, au transmis reprezentanții rețelei.
Loturile vizate au fost publicate AICI.
Pe lista magazinelor vizate de notificare se află și cel din Ploiești.