adolescent vaccinare
Categorie: Actual

Autoritățile se pregătesc să lanseze, în a doua parte a lunii august, o campanie intensivă de informare a părinților cu privire la vaccinarea copiilor împotriva SARS-Cov-2. Coordonatorul campaniei de imunizare, dr. Valeriu Gheorghiță, a arătat că, la tinerii sub 20 de ani, riscul de complicații cardiace este mult mai mare în care se îmbolnăvire, decât după vaccinare.

Dr. Gheorghiță a anunțat că vor fi organizate ședințe on-line cu părinții, la care vor lua parte medici cu misiunea de a explica pe înțelesul tuturor raportul între riscul infectării cu Sars-Cov-2 și cel al vaccinări împotriva Covid, mai ales la copii și tineri. “Cred în continuare că tot ce înseamnă acțiuni de informare medicală sunt binevenite și ar trebui să rămână elementul central al campaniei de comunicare și de informare, tocmai de aceea în perioada următoare, în a doua parte a lunii august, cel puțin pentru perspectiva începerii școlilor, pregătim o campanie de comunicare și de informare cu sprijinul direcțiilor de sănătate publică, împreună cu inspectoratele județene școlare, respectiv fiecare unitate de învățământ va avea anumite ședințe cu părinții, ședințe online, și va participa o persoană, un medic”, a declarat dr. Valeriu Gheorghiță pentru B1 TV.

Riscul de miocardită mai mare la tineri sub 20 de ani, mai ales la băieți, în caz de infectare

Potrivit medicului, din informațiile de până acum, pentru tinerii sub 20 de ani este mai riscant să facă boala decât să se imunizeze, raportat la posibilitatea apariției unor complicații cardiace. „Copiii știm foarte clar că au un risc mic de a dezvolta forme severe, vaccinarea, pe de altă parte, aduce beneficii clare și în cazul copiilor cu vârsta de peste 12 ani prin faptul că poate să reducă riscul anumitor complicații inflamatorii, cum este sindromul inflamator multisistemic cu afectare cardiacă. Avem deja date care ne arată că cei cu vârsta sub 20 de ani, băieții în general, care trec prin infecția cu SARS-CoV-2 au un risc de șase ori mai mare de a dezvolta complicații cardiace, în speță miocardită, comparativ cu riscul care îl asociază vaccinarea, deci, iată, am putea spune că prin vaccinare putem scădea inclusiv riscul de afectare cardiacă. Am mai spus, atunci când ne gândim dacă îmi vaccinez sau nu copilul și decid că nu îl vaccinez de teama să nu facă miocardită, este o abordare greșită – pentru că prin trecerea prin boală riscul de afectare cardiacă este mult mai mare”, a explicat dr. Valeriu Gheorghiță pentru B1 TV.

Autoritățile caută soluții de a crește interesul pentru vaccinare

În paralel, la nivel național se caută soluții pentru a crește interesul populației față de vaccinarea anti-Covid, având în vedere că foarte puține persoane mai solicită imunizarea. După  acordarea unei zile libere de la școlă/serviciu celor care se vaccinează (VEZI DETALII), imunizarea le-ar putea aduce românilor și alte beneficii, cum ar fi... bonuri de masă (VEZI DETALII). Rămâne de văzute cât de eficiente vor fi aceste strategii, având în vedere că ele se aplică, deja, de multă vreme, pentru donatorii de sânge, de exemplu. Ele nu au reușit însă să-i încurajeze pe români să treacă mai des sau în număr mai mare pe la centrele de transfuzie, drept dovadă criza constantă de sânge cu care se confruntă spitalele din România.

Foto ilustrație (sursa: RO Vaccinare)

Back To Top