Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

masina rasturnata accident noaptea
Categorie: Actual

Poliția Prahova a anunțat că accidentul produs în weekend, pe DJ 100C, la ieșire din localitatea Fulga, a fost provocat de un tânăr care se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Evenimentul s-a produs în noaptea de 21/22 august a.c., în jurul orei 03:40. Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Ciorani au fost sesizați despre faptul că pe DJ 100 C, la ieșire din satul Fulga, un autoturism s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.

“Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat conducătorul autoturismului, un tânăr în vârstă de 21 de ani domiciliat în orașul Mizil. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge”, au detaliat reprezentanții IJP.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Foto ilustrație

Back To Top