Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

bani salarii
Categorie: Actual

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația “Spiru Haret” au transmis, marți, un punct de vedere comun ca replică la declarațiile făcute acum câteva zile de premier. Florin Cîțu a anunțat că majorarea salariilor din învățământ, programată inițial pentru luna septembrie, nu va fi făcută în acest an.

“Premierul României, domnul Florin Cîțu, a anunțat, din nou, fără a da dovadă că ar avea o minimă doză de părere de rău, că salariile din sistemul de învățământ românesc nu vor fi majorate în acest an, în urma deciziei luate la începutul anului de a îngheța toate salariile în sectorul bugetar în anul 2021. A fost poate cel mai vehement și triumfalist «NU» exprimat până acum în raport cu solicitările pe care le-am înaintat Guvernului României. Apreciem faptul că și elevii și-au manifestat public indignarea că profesorii lor sunt umiliți, refuzându-li-se majorarea salarială pe care ar fi trebuit să o primească. Știm că și elevii sunt nemulțumiți din cauza nerezolvării problemei legate de decontarea navetei și din cauza burselor școlare foarte mici. Vinovații pentru aceste neajunsuri sunt, în primul rând, în Palatul Victoria, în Parlamentul României și la Ministerul de Finanțe. Către cei de acolo trebuie să ne exprimăm nemulțumirea! Să ne amintim că actualul Prim-Ministru s-a exprimat public, înainte de a ocupa această funcție, că  educația și sănătatea nu trebuie să fie prioritare. Acum, o pune în practică”, acuză sindicaliștii.

“Majorările salariale, anihilate de inflație”

Aceștia susțin că majorările salariale din ultimii doi ani nu au fost simțite de beneficiari, din cauza inflației, și pun declarațiile premierului în contradicție cu cele referitoare la creșterea economică.

“Oamenii din învățământ sunt revoltați – pe bună dreptate – pentru că văd că realitatea nu are nicio legătură cu declarațiile Premierului în ceea ce privește «consistenta» creștere economică. Când merg la piață sau când își plătesc utilitățile constată că ceea ce afirmă șeful Executivului este o diversiune/ lipsă de documentare/ tratare cu dispreț a acestora/ etc.. Practic, majorările salariale acordate în ultimii doi ani cadrelor didactice au fost anihilate de inflația recunoscută oficial de Banca Națională a României și de creșterea prețurilor la produsele de bază și la utilități. Îi reamintim Prim-Ministrului României faptul că aceste majorări salariale, care ar fi trebuit deja să fie acordate, ar însemna o creștere a veniturilor între 250 și 500 de lei pe lună”, susțin sindicaliștii care acuză  că un debutant trebuie să se descurce dintr-un salariu de 2.300 de lei pe lună.  “O chirie minimă pentru o garsonieră îl lasă pe acest tânăr cu jumătate sau chiar un sfert din salariu (fără a lua în calcul orașe precum București sau Cluj), prin urmare, cine poate să aibă un trai decent cu 1.000 de lei pe lună, bani din care mai are de plătit și facturile utilităților, haine, cărți, cursuri de perfecționare? Chiar și în aceste condiții de umilire salarială, majorarea care ar fi trebuit să se acorde în anul 2020, a fost «sărită» și anul acesta! Atitudinea guvernanților care dau astfel de salarii profesorilor este una cinică, dacă nu cumva chiar iresponsabilă!”

Ultimatum pentru guvernanți

Sindicaliștii au cerut “informații oficiale legate de ceea ce se va întâmpla anul viitor referitor la aplicarea Legii nr. 153/2017”.

“Prim-Ministrul României trebuie să spună public și de îndată, dacă Legea nr. 153/2017 se va aplica, anul viitor, pentru angajații din învățământ. Orice amânare naște suspiciuni, asta pentru că, în câteva zile, la Ministerul Finanțelor Publice începe «creionarea» Proiectului de buget pentru anul 2022. Tăcerea guvernanților poate fi interpretată de salariații din învățământ, ca o invitație la declanșarea acțiunilor de protest”, avertizează sindicaliștii.

Premierul Florin Cîțu a declarat, zilele trecute, că salariile din Educație nu vor beneficia de nicio majoare în acest an. “Am spus foarte clar la începutul anului că sunt îngheţate salariile din sectorul public – au avut o dinamică foarte mare în ultima perioadă – şi am arătat dinamica anvelopei salariale în sectorul public pentru anii următori până în 2024. Veniturile în economie şi venitul mediu net în economie a crescut cu 7,4% parcă, ultima cifră”, a afirmat Florin Cîţu, răspunzând la o întrebare referitoare la creşterea salariilor profesorilor, prevăzută pentru septembrie.


Foto: pressalert.ro

Back To Top