Categorie: Actual

Poetul Lucian Avramescu a solicitat Patriarhului Daniel, prin intermediul unei scrisori deschise, „ să îngăduie înmormântarea sa în incinta Muzeului Pietrei din comuna Sângeru”.

„Mă adresez Dumneavoastră Părinte Patriarh Daniel cu o rugăminte pe care am speranța s-o împliniți, cu toate că întreaga ierarhie ce vă stă dedesubt a refuzat-o fără să pună întrebări și fără o minimă documentare. Ultimul NU ferm a venit de la un funcționar bisericesc al Patriarhiei. Cererea mea este de a se îngădui înmormântarea mea, scriitorul Lucian Avramescu, autor a peste treizeci de cărți, în incinta Muzeului Pietrei, la Sângeru, din Prahova, comună în care m-am născut.

Muzeul, unic în România, realizat integral de mine, prin muncă și strădanie de peste douăzeci de ani, cuprinde peste trei mii de piese de piatră adunate din satele țării, cioplite de țărani care au dăltuit în calcar mai întâi adăpătoarea pentru vite, teici și râșnițe pentru mălai, colac de fântână și, la urmă de tot, crucea pe care urmașii să i-o pună la cap. Muzeul, cu intrare liberă, e vizitat de oameni care vor să vadă că noi avem nu doar o efemeră civilizație a lemnului, cum mi-a spus mie la Sao Paulo, un ziarist brazilian care văzuse porțile maramureșene, dar nu știa că Brâncuși e român, ci și o formidabilă civilizație a pietrei.

Duminică mi-au murit doi prieteni dragi, Ivan Patzaichin și Ion Caramitru. Îmi așteptam moartea mea. De un an și jumătate am amuțit. Mâinile și picioarele, coordonate de același nerv al vorbirii, nu mă mai ascultă. Mintea fuge în față și eu nu am cum mă ține după ea. Am 73 de ani. Un doctor mi-a mai dat de trăit anul trecut trei luni și jumătate, iar altul trei ani. Boala nu are leac, iar definiția ei nu e limpede. Aș vrea să pot termina biserica, ajutat de ceva vreme și de câțiva credincioși care au simțit că resursele mele financiare de pensionar al Uniunii Scriitorilor se epuizează.

Pe 7000 de metri pătrați câți are acest conac muzeu, între patru meri încape și o cruce simplă și un mormânt în iarbă al poetului. Nu în Biserică. Acolo sunt Maica Domnului și Cerescul ei Fiu. Aici m-am născut. Aici vreau să rămân dacă tot m-am întors după o viață de gazetărit și colindat pământul. Faceți, Părinte, această dezlegare fiindcă vă e în putere. Doamne ajută!”, transmite Lucian Avramescu în scrisoarea menționată. 

Back To Top