Categorie: Actual

Duminică, în jurul orei 19:50, polițiștii din cadrul Poliției orașului Mizil au fost sesizați despre faptul că pe raza satului Sălciile, are loc un conflict între vecini.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au identificat persoanele vătămate, iar din discuțiile purtate cu apelanta a reieșit faptul că, ea, tatăl ei și încă o femeie ar fi fost loviți de către un vecin care asculta muzică la un volum ridicat în fața locuinței lor, adresându-le totodată cuvinte jignitoare și amenințări,  distrugând totodată componente ale gardului locuinței, ulterior plecând de la fața locului. La scurt timp, bărbatul în vârstă de 42 de ani a fost identificat de polițiști pe raza satului Sălciile, moment în care aceștia au observat că emana halenă alcoolică și că prezenta un comportament deviant, motiv pentru care i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, refuzând. Bărbatul a fost transportat la o unitate medical în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, însă a refuzat și de această dată. În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, distrugere, amenințare și refuz de prelevare mostre biologice. Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat unității de parchet cu propunere de luarea unei alte măsuri preventive.

Back To Top