Categorie: Actual

Federația Sindicatelor Independente din Educație, federație reprezentativă la nivel de grup de unități din învățământul preuniversitar se extinde, conform unui comunicat, la nivel național.

FSIE a constituit două sindicate noi, printre care și Sindicatul Independent din Învățământ Valahia, cu sediul în Filipeștii de Pădure. Acestea s-au afiliat deja federației, devenind sindicate componente, cu drepturi și obligații depline. SII Valahia va acoperi șapte județe: Prahova, Argeș, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Ialomița și Vrancea.

„Extinderea FSIE poate avea un impact semnificativ asupra personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic din aceste județe, angajații, nemultumiți de situația în continua deteriorare din învățământ și sătui de mimarea sindicalismului, putând de-acum alege să adere la noile sindicate. Reamintim că FSIE s-a constituit ca soluție alternativă radicală la celelalte federații sindicale, de la bun început adoptâd poziții publice constant critice pertinente față de politicile guvernamentale în domeniul educației implementate prin MEN, ISJ-uri și unele directorate de unități. Este de notorietate că de-a lungul timpului, FSIE și-a făurit un brand propriu distinct prin acțiunile și pozitiile sindicale dure anti-sistem”, se arată în comunicatul menționat.

Back To Top