upg ploiesti
Categorie: Actual

Conducerea UPG Ploiești a anunțat regulile valabile la începutul anului universitar, la nivelul instituției de învățământ, măsuri adoptate în actualul context epidemiologic.

Conducerea universității ploieștene a decis, deja, începerea activității în sistem hibrid (VEZI DETALII).

De asemenea, potrivit unui anunț publicat pe site-ul UPG Ploiești, „pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, la începutul anului universitar 2021-2022 toți studenții vor completa următorul formular, ce trebuie prezentat la decanatul facultății”.

Studenții vor trebui să răspundă la întrebări referitoare la eventuale călătorii în străinătate făcute în ultimele 14 zile, manifestarea de simptome specifice infectării cu SARS-CoV-2, contactul cu persoane infectate, dar și să menționeze dacă au fost infectați în ultimele șase luni ori dacă s-au vaccinat anti-Covid sau intenționează să facă acest lucru.

Formularul a fost publicat aici.

Reguli speciale la cazare

În ceea ce privește cazarea în campusul UPG Ploiești, din cele 1.700 de locuri existente, în șapte cămine, numai 1.200 vor fi ocupate, reducerea fiind operată, de asemenea, pentru a preveni aglomerarea camerelor. În plus, “studenții care au ocupat o cameră în cămin, precum si cei care urmează a se caza și nu sunt vaccinați trebuie să prezinte un test PCR efectuat în ultimele 72 de ore, pentru menținerea/obținerea camerei, până la începerea anului universitar”, precizează o informare transmisă de Consiliul de Administrație al UPG Ploiești.

Back To Top