masca
Categorie: Actual

De luni, masca de protecție va deveni obligatorie în toate spațiile închise și deschise, inclusiv la locul de muncă. În present, pot sta într-un birou cel mult 10 persoane fără mască de protecție, dacă sunt vaccinate, însă regula nu va mai fi valabilă.

Legat de obligativitatea purtării măștii de protecție, hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență prevede următoarele:

Art.1 - (1) Se propune instituirea obligativității purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

(2) Se exceptează de la măsura prevăzută la alin. (1), următoarele categorii de persoane:

a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;

b) persoanele care sunt singure în birou;

c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

e) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.

Citește și Lista restricțiilor aprobate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență pentru următoarele 30 de zile

Back To Top