dosarul vaccinărilor fictive certificate vaccinare
Categorie: Actual

Zeci de suspecți au fost deja audiați de procurori în dosarul vaccinărilor fictive care vizează o grupare din Prahova. Din motivarea instanței Tribunalului, care a dispus cercetarea sub control judiciar a patru inculpați, reiese că printre cei care ar fi cerut certificate false se află și un subofițer de la Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte Prahova, dar și membri ai unui lot olimpic.

Informațiile se regăsesc în transcripturile unor conversații telefonice interceptate de anchetatori, reiese din motivarea instanței, citată de Agerpres.

"La data de 04.08.2021, ora 15:47:57, XX şi XX poartă următoarea discuţie telefonică:

'XX: Nu, alea care ţi-am dat eu. X, XX şi soţii care ţi-am zis eu... X, ştii tu ... PAŞAPOARTE...ăştia doi şi cu ăia doi..

XX: Ăştia să fie cu Pfizer, nu cu AstraZeneca că nu avea.

XX: Mai am pe ăia cinci cu AstraZeneca, trebuie să îi rezolvăm şi pe ăia, cum-necum!

XX: Stai să vedem, s-a făcut cerere, dar stai, că X e finuţă, dar depinde şi ea de alţii... '

Din adresa transmisă de INSP a rezultat faptul că la data de 18.08.2021, la CMI XX figurează vaccinaţi soţii XXX, CNP ...... şi XX, CNP 2......., aceasta din urmă ocupând funcţia de subofiţer în cadrul Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte Prahova", precizează sursa citată.

Referiri la membri unui lot olimpic, în dosarul vaccinărilor fictive

"În data de 12.07.2021, ora 17:57:57, ... a fost contactat de către XX şi au purtat următoarea discuţie:

XXX: Alo? Da!

XX: Salut! De la Sinaia te sun. Ţi-am trimis..

XXX: Da...

XX:... pentru mine şi soţia...Şi ţi-am trimis şi pentru nişte...pentru naşii mei...şi...naşii nu mai vor, că..s-au speriat că durează, că face, că drege, că io cu naşi-miu suntem la lotul olimpic şi noi tre' să avem vaccinuri că avem deplasare în China.

XXX: Ştiu, am înţeles...el mi-a zis când m-a sunat astăzi că miercuri mă sună pentru joi, să zică la ce oră şi unde...că e altă locaţie acum.

XX: Am înţeles...haideţi..

XXX: E de ajuns să vii, decât de prezenţă şi atât..

XX: XXX : Am înţeles

XXX: Dacă (neinteligibil), bine, dacă nu...ne auzim miercuri şi...

XX: A...deci s-ar putea să poată, să facă treaba bună totuşi...

XXX: Da!... Aşa mi-a zis astăzi, că m-a mai sunat...şi de la Sinaia o grămadă..

XX: Păi da.. Deci rămâne pă miercuri? pă la ce oră?

XXX: Miercuri mai mă suni pă după-masă, ca să-ţi spun la ce ora.

XX: Bine! Eşti boier! Hai, Doamne-ajută! Să rezolvi, că altfel m-ai ..m-ai băgat în...

XXX: Ce, io nu vreau?

XX: Hai! Mersi! Salut!

XXX: Hai!

La data de 14.07.2021, ora 15:11:00, XX îl sună pe acesta să confirme faptul că el este încă interesat de vaccinarea fictivă, însă naşul său, un domn pe nume X, deşi plătise pentru obţinerea a două adeverinţe fictive, 'îşi vrea banii înapoi'", arată anchetatorii, conform motivării citate de Agerpres.

După perchezițiile din 14 octombrie, patru persoane – doi asistenți, un brancardier și un instalator – au fost reținute, acestea fiind plasate ulterior sub control judiciar.

Potrivit motivării instanței Tribunalului Prahova, un angajat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti a reprezentat o „sursă importantă de clienţi pentru sistemul de vaccinare fictivă”.

Foto ilustrație

Back To Top