măsuri de relaxare a restricțiilor lucian bode
Categorie: Actual

Guvernul a adoptat, vineri, o hotărârea prin care sunt modificate reglementările anterioare referitoare la prelungirea stării de alertă. Practic, actul normativ include condițiile în care pot fi organizate manifestările prilejuite de Națională a României, dar și câteva măsuri de relaxare valabile pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele șase luni.

Manifestările cu prilejul Zilei Naționale a României pot fi organizate cu respectarea următoarelor reguli:

“(1) În condițiile art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se permite organizarea ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naționale a României în municipiul București cu participarea a cel mult 400 de persoane în zona oficială delimitată de organizatori, precum și în municipiile reședință de județ cu participarea a cel mult 200 de persoane în zona oficială delimitată de organizatori, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între participanți, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

(2) Accesul persoanelor în afara zonei oficiale la ceremoniile organizate în condițiile alin. (1) este permis cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între participanți, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2.

(3) În condițiile art. 5 alin. (3) lit. a) și f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, organizarea și desfășurarea activităților specifice Zilei Naționale a României sunt permise la sediul autorităților și instituțiilor publice centrale cu participarea a cel mult 300 de persoane, iar la sediul autorităților și instituțiilor publice locale cu participarea a cel mult 150 de persoane.

(4) Accesul și participarea la ceremoniile prevăzute la alin. (3) sunt permise doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție, precum și cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 și a regulilor de acces stabilite de autoritatea/ instituția organizatoare.

VEZI ȘI: Măsurile de relaxare a restricțiilor propuse de CNSU, în cazul persoanelor vaccinate sau trecute prin boală

(5) În vederea participării la ceremoniile oficiale/activitățile specifice dedicate Zilei Naționale a României în condițiile alin. (1) și (3), atestarea vaccinării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2021, cu modificările și completările ulterioare.

(6) În vederea participării la ceremoniile oficiale/activitățile specifice dedicate Zilei Naționale a României în condițiile alin. (1) și (3) persoanele fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate fac dovada vaccinării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 prin documente pe suport hârtie sau în format electronic care atestă îndeplinirea acestei condiții.”

Măsuri de relaxare a restricțiilor privind organizarea spectacolelor, festivalurilor, cursurilor și competițiilor sportive

“Se permite desfășurarea competițiilor sportive pe teritoriul României în spațiile închise sau deschise, în intervalul orar 5:00-21:00, cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minim un metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție. Precizez faptul că participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate sau persoanele care au trecut prin boală.

Se permite desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale în intervalul orar 5:00-21:00 cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, cu purtarea măștii de protecție, cu asigurarea unei suprafețe de minim 4 metri pătrați pentru o persoană. Menționez încă o dată: participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate sau au trecut prin boală.

Se permite organizarea și desfășurarea de cursuri de instruire, inclusiv cele de formare profesională, care necesită activități practice, workshopuri și conferințe, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, în intervalul orar 5:00-21:00, cu participarea persoanelor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, în interior sau în exterior, dar nu mai mult de 150 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe de minim doi metri pătrați pentru fiecare persoană, purtarea măștii de protecție și respectarea normelor de sănătate publică. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusului SARS-CoV-2”, a explicat, Lucian Bode, ministrul de Interne, după ședința de Guvern de vineri.

Back To Top