Duminică seară, polițiștii locali din Ploiești au depistat, în zona de sud a municipiului, un tânăr de 18 ani care se afla la volanului unui autoturism deși nu avea permis de conducere. Acesta le-a atras atenția agenților în momentul în care a ignorat semnificați indicatorului “Accesul interzis”. Pe numele băiatului a fost deschis dosar penal.
Duminică, 26 decembrie 2021, în jurul orelor 19:10, polițiștii locali au depistat un autoturism marca Ford care circula neregulamentar pe strada Ștefan cel Mare către str. Lupeni, fără a respecta semnificația indicatorului ”Accesul interzis.” Conducătorul auto, identificat ca fiind numitul C.M., în vârstă de 18 ani, a declarat că nu deține permis de conducere, au relatat reprezentanții Poliției Locale Ploiești.
Acesta a fost reprezentanților Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, în vederea efectuării cercetărilor privind conducerea autovehiculelor pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.
VEZI ȘI: Dosar penal pentru un tânăr fără permis prins la volan, dar și pentru cel care i-a încredințat mașina
“Duminică, în jurul orei 19.10, polițiștii Biroului Rutier Ploiești în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier în municipiu, au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Ștefan cel Mare, agenții din cadrul Poliției Locale din Ploiești au oprit pentru control un autoturism care nu ar fi respectat semnificația indicatorului rutier Accesul Interzis.
Polițiștii rutieri s-au deplasat la fața locului, iar în urma verificării în bazele de date au constatat faptul că tânărul în vârstă de 18 ani, din comuna Tomșani, care se afla la volanul autoturismului nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În acest sens, pe numele său a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, a anunțat și IJP Prahova, în cursul zilei de luni.